Medicii de la Spitalul Clinic Județean de Urgențe din Timișoara au realizat în noaptea de duminică spre luni o nouă prelevare de organe. Pacientul, în vârstă de 19 ani, din Arad, aflat în moarte cerebrală, va salva alte două vieți ale unor pacienți de la Cluj și București.
Filiala Timișoara a Societății Române de Alzheimer lansează o nouă campanie de testare a memoriei populației.
Direcția de Sănătate Publică Timiș lansează campania de vaccinare pentru rujeolă, care se desfășoară cu ocazia Săptămânii Europene a Vaccinării. Timp de o săptămână doctorii vor încerca să convingă timișenii să se prezinte la medicul de familie pentru a-și face vaccinul.
Ziua Internațională a Hemofiliei a fost marcată în această seară la Timișoara, printr-o acțiune inedită. Asociația Română de Hemofilie a organizat pe strada pietonală Mărășești un eveniment menit să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă hemofilicii și să facă un apel la autoritățile din domeniul sanitar pentru a suplimenta finanțarea acordată acestui sector.
Medicii de la Clinica de Urologie a Spitalului Județean din Timișoara au efectuat săptămâna aceasta două intervenții chirurgicale în premieră regională: o nefroureterectomie laparoscopică și o ureteroscopie flexibilă cu litotriție laser, care permit reducerea timpului de refacere a pacienților de la șapte zile la o singură zi. Operațiile au fost posibile cu ajutorul echipamentului medical performant cumpărat din donații.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
5