Elevii din Timiş au trecut cu bine peste o inspecţie. Nu orice inspecţie, ci inspecţia muncii. Inspecția Muncii București și ITM Timiș au inițiat proiectul „Valențele culturale ale securității și sănătății în muncă” care urmărește pregătirea tinerilor, anterior intrării lor pe piața muncii, cu privire la riscurile profesionale și la drepturile și obligațiile lucrătorilor.
În noul pachet de servicii propus de Ministerul Sănătăţii nu mai figurează o lege prin care personalul medical ar fi putut beneficia în continuare de medicaţie gratuită.
Deputatul PNL Horia Cristian a declarat, joi, că el este de acord cu decizia Guvernului de a construi spitale regionale la Cluj şi Iaşi, deoarece aceste două municipii nu sunt acoperite din punct de vedere al oferirii de servicii medicale, spre deosebire de Timişoara, care stă ceva mai bine la acest capitol. În ceea ce priveşte construirea unui spital regional la Craiova, Cristian spune că decizia a fost luată „politic şi sentimental”, premierul provenind din această regiune.
În acest weekend, reprezentanţii Primăriei Timişoara au publicat, pe site-ul instituţiei, proiectul de buget al municipiului pe anul 2014. Potrivit acestui act, în acest an, Timişoara se bazează pe un buget record în istorie, de aproape 1,4 miliarde de lei, aproximativ 309 milioane de euro, cu 15 milioane de euro mai mult decât anul trecut. Vedeţi în continuare pe ce se vor duce banii.
A mânca sau nu între mese, iată o întrebare ce nu are un răspuns general valabil pentru noi toți. În primul rând, noi depunem un efort diferit, de aici nevoile noastre nutriționale sunt complet diferite. Apoi, modul în care ne organizăm mesele zilei poate vorbi diferit, din nou, despre nevoia -sau nu- de a avea gustări între acestea. Starea noastră psihică, stresul de zi cu zi, ne îndeamnă să gestionăm diferit, fiecare dintre noi, orele în care muncim, nevoia de a avea ”ceva de ronțăit” la îndemână, sau nu.
Utile
Vineri, 6 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un tânăr de 22 de ani a murit joi seara, între Jimbolia și Cărpiniș, după ce mopedul pe care se afla a fost lovit de un autoturism. Un alt bărbat a fost rănit, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
1
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.