Surpriză pentru mai multe primării din țară. Edilii unor orașe au aflat abia acum că trebuie să asigure norma de hrană pentru bugetari, conform Legii salarizării de anul trecut. Printre ei se află și primarul Nicolae Robu, care a aflat despre obligația legală de la cineva din afara primăriei. Norma de hrană este obligatorie de la 1 decembrie, iar Primăria Timișoara nu are de unde să scoată bani. Va găsi o soluție, ne asigură edilul-șef.
Toți angajații din Primăria Timișoara se vor trezi de luna viitoare cu mai mulți bani în cont, după ce consilierii locali au aprobat, vineri, un proiect de HCL ce prevede creșterea tuturor salariilor de bază. Nu numai cei angajați direct de Primăria Timișoara vor avea mai mulți bani, ci și angajații Poliției Locale, precum și consilierii locali.
Șefii din Primăria Timișoara și-au publicat declarațiile de avere pe anul trecut. Dacă este să facem o analiză a salariilor celor care țin frâiele orașului, putem face foarte ușor și un top al încasărilor de la primărie. Primarul Nicolae Robu a avut un salariu mai mic decât al unui director cu state vechi din instituția de pe C.D. Loga...
Cresc salariile personalului plătit din fonduri publice, iar reprezentanții Primăriei Timișoara susțin că vor fi nevoiți să facă eforturi financiare uriașe pentru a acoperi costurile. De unde vor fi luați bani? De la reparații, modernizări și investiții în infrastructură, spune Robu, care susține însă că nu a luat o decizie cu privire la fântâna cu muzică și lumini care ar trebui să fie amenajată în acest an în Parcul Botanic.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile unui fost club sportiv de pe malul Begăi
Primăria Timișoara vrea să cumpere clădirile fostului Club Voința de pe Splaiul Tudor Vladimirescu, pentru a continua amenajarea malurilor Begăi. Terenul de aproape 5.000 de metri pătrați aparține deja municipalității, însă construcțiile sunt private.

Ştiri din Timiș

Victimele violenței domestice din Timișoara vor putea primi consiliere până la ora 20
Victimele violenței domestice din Timișoara vor putea beneficia de consiliere socială și psihologică până la ora 20, în două zile pe săptămână. Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara (DASMT) anunță modificarea programului specialiștilor din cadrul Centrului de consiliere pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, dar și planuri pentru reorganizarea spațiilor și identificarea unor locuri în care victimele să poată fi cazate în regim de urgență.

Ştiri din Timiș

Șase ani pentru un SF, dar tot nu a scăpat de riscuri. Pădurea Verde poate intra, în sfârșit, în etapa de amenajare
La șase ani de la preluarea Pădurii Verzi de către Primăria Timișoara, Consiliul Local a aprobat studiul de fezabilitate pentru transformarea zonei în pădure-parc. Proiectul a fost întârziat de negocierile cu Romsilva, iar acum apare o nouă problemă: termenul-limită din septembrie 2027.

Ştiri din Timiș

Vrem tren metropolitan, dar fără să fragmentăm și mai mult traficul rutier. Parteneriatul cu CFR, totuși, aprobat
Consilierii locali din Timișoara au aprobat, marți, parteneriatul cu CFR pentru realizarea trenului metropolitan, care ar urma să lege orașul de Aeroportul Internațional și localitățile din periurban. Proiectul a ridicat însă întrebări privind riscul fragmentării orașului, în special în cazul folosirii unor linii feroviare industriale aflate la nivelul carosabilului.

Ştiri din Timiș

Platformă pentru accesibilitate la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, achiziționată cu sprijinul Continental Anvelope România
Timișoara își consolidează pașii către un sistem medical mai accesibil pentru toți pacienții. La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” este montată o platformă hidraulică destinată persoanelor cu dizabilități, achiziționată printr-o sponsorizare oferită de Continental Anvelope România.

Ştiri din Timiș

Presupusa „evacuare” a prefecturii, subiect de contre între secunzii din primărie și consiliul județean
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, acuză Consiliul Județean Timiș că ar fi „scos afară” prefectura din Palatul Administrativ, după ce ședința Colegiului Prefectural din 29 octombrie a fost mutată la Primăria Timișoara. CJ Timiș respinge însă acuzația și susține că prefectul și instituția pe care o conduce rămân în sediul actual.

Ştiri din Timiș

Panourile fotovoltaice care rezistă la taifun, prezentate la Târgul Internațional RoEnergy Timișoara
Tehnologii pentru producerea și stocarea energiei, echipamente pentru reducerea facturilor și soluții destinate industriei sunt prezentate, în aceste zile, la Târgul Internațional RoEnergy Timișoara. Una dintre atracțiile evenimentului este un sistem de montare a panourilor fotovoltaice proiectat să reziste la viteze ale vântului de până la 216 km/h. Cea de-a 17-a ediție a târgului a început miercuri, 21 octombrie, la Pavilionul Expovest, iar accesul publicului este gratuit.

Ştiri din Timiș

Paul Finta a demisionat din funcția de reprezentant al Guvernului în Timiș: „Prefectul se schimbă, instituția rămâne”
Paul Finta și-a depus demisia din funcția de prefect al județului Timiș. Acesta și-a anunțat, miercuri, plecarea printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, în care a explicat că a fost propus pentru această funcție de USR, partid care a intrat în opoziție.