Consiliul Local Timişoara a aprobat, joi, asocierea cu Universitatea Politehnica pentru finalizarea lucrărilor la noua sală polivalentă a instituţiei de învăţământ din zona Stadionului „Dan Păltinişanu”. Primarul Nicolae Robu vrea să aloce peste 2 milioane de euro de la bugetul local pentru terminarea construcţiei, urmând ca municipalitatea să primească statut de coproprietar şi să folosească sala în partaj cu Politehnica.
Consiliul Local Timişoara se pregăteşte să se asocieze cu Universitatea Politehnica pentru a termina lucrările la noua sală polivalentă a UPT din zona Stadionului „Dan Păltinişanu”, a anunţat, marţi, primarul Nicolae Robu, chiar dacă aleşii nu au aprobat încă o asemenea asociere. Universitatea nu dispune de banii necesari pentru finalizarea investiţiei, spune edilul, care este şi preşedintele Senatului Politehnicii, aşa că primăria va contribui cu aproape 2,3 milioane de euro, urmând să devină proprietară pe jumătate din acest obiectiv.
O nouă sală polivalentă de maximum 14.000 de locuri se va construi în Timişoara până în 2015, când municipiul va fi una din gazdele Campionatului European de Baschet Feminin. Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret, Carmen Tocală, a venit în Timişoara pentru a vedea cum arată infrastructura sportivă şi ce investiţii mai trebuie făcute pentru ca România să nu se facă de ruşine la cea mai importantă competiţie sportivă găzduită după 1989.
Va fi suprapusă, alăturată sau intersectată cu Stadionul Dan Păltinişanu Timişoara. O nouă sală polivalentă în oraş, de 10.000 de locuri, a intrat, marţi, în discuţiile consilierilor judeţeni.
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș avertizează că abandonarea, depozitarea ilegală și incendierea deșeurilor nu vor mai fi tolerate. Amenzile ajung până la 70.000 de lei, iar în cazuri grave se poate deschide dosar penal. Controalele vor fi intensificate în perioada următoare.
1
Cinema
Cinefilii din Timișoara sunt așteptați la Cinema Studio între 19 și 22 martie pentru ediția cu numărul 30 a Festivalului Filmului Francez. Cu o tradiție de trei decenii, festivalul s-a impus ca un reper esențial pentru iubitorii cinematografiei franceze.
Ştiri din Timiș
Într-o zi însorită și plină de energie, peste 450 de participanți, inclusiv numeroși copii, s-au adunat pentru a sărbători Holi – Festivalul Indian al Culorilor, la un eveniment organizat de Ambasada Indiei în România și Republica Moldova, în colaborare cu liderul comunității locale, Șef de Lucrări Dr. Nilima Rajpal Kundnani.
Eveniment
O explozie urmată de incendiu a provocat, astăzi, arsuri la față și mâini unui adolescent din Becicherecu Mic. Incidentul a avut loc la parterul unei locuințe cu trei niveluri, iar pompierii au intervenit să stingă incendiul.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Sezonul cald readuce în prim-plan bucuria meselor în aer liber, iar grătarul devine piesa centrală în jurul căreia se adună familia și prietenii.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara organizează pe 6 aprilie o nouă licitație pentru închirierea a 11 spații comerciale din mai multe cartiere. Contractele vor fi pe cinci ani, iar prețurile de pornire variază între 5,3 și 16,35 euro/mp.
Eveniment
Societatea de Transport Public Timișoara a anunțat primele măsuri după accidentul în care o femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni de un autobuz E2. Șoferul a fost retras de pe traseu, iar o anchetă internă este în desfășurare.
2
Ştiri din Timiș
Lucrările de regenerare urbană din zona Pieței Traian încep în aceste zile, după emiterea ordinului de începere și stabilirea calendarului intervențiilor. Șantierul va fi deschis pe mai multe fronturi, cu lucrări etapizate și restricții de circulație.
7