Până să ajungă să aibă o nouă sală polivalentă cu peste 10.000 de locuri, după cum visează actuala administraţie şi a visat şi fosta, Timişoara ar putea avea, din vară, o sală cu vreo 2.500 de locuri. Vorbim despre noua sală polivalentă a Universităţii Politehnica aflată în construcţie în zona Stadionului „Dan Păltinişanu", pe care ar fi trebuit să o finanţeze Guvernul, dar a ajuns să o facă primăria, cu bani de la bugetul local. Dacă în trecut au existat probleme cu asigurarea finanţării, ulterior a intrat în insolvenţă constructorul...
Deşi firma care a câştigat proiectul de construire a sălii de sport polivalente, construcţie începută individual de Universitatea Politehnica Timişoara şi preluată pe jumătate de municipalitate, este în insolvenţă, primarul Nicolae Robu, fost rector al UPT, spune că în continuare speră ca lucrările să fie finalizate. Atât timp cât nu s-a ajuns la faliment, nu e nicio problemă, constructorii anunţând că vor respecta termenul limită pentru terminarea lucrărilor, spune Robu.
Primăria Timişoara va lansa un concurs internaţional de soluţii pentru proiectul Sălii Polivalente de 14.000 de locuri, dar şi a noului stadion de 40.000 de locuri, însă aceste proiecte nu vor putea fi finalizate la timp pentru găzduirea Campionatului European de Baschet Feminin din 2015.  Municipalitatea speră ca acest campionat să se poată desfăşura la sala Constantin Jude şi în viitoarea sală polivalentă construită în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timişoara. 
Aşa cum vă anunţam la finele anului trecut, Timişoara nu va primi nici în 2014 bani de la Guvern, investiţiile importante cum ar fi Sala Polivalentă sau noul stadion nefiind incluse în Legea bugetului. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Braşov, care, deşi are un primar PDL, a primit aprobare pentru construcţia unui stadion de 40 de milioane de euro.

România

Black Friday 2026, cu bugete mai mici. Românii strâng cureaua și vânează reducerile
Românii sunt mai prudenți de Black Friday 2026, aproape 63% urmând să cheltuiască mai puțin decât anul trecut, pe fondul scumpirilor. Aproape 70% au un buget de maximum 1.000 de lei, iar 45% sunt interesați de plata în rate fără dobândă, potrivit unui sondaj realizat de o instituție financiară.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Atenție, șoferi! Încep lucrările la pasajul peste sensul giratoriu din zona Mahle
Lucrările la Centura Timișoara Vest avansează și aduc noi restricții de circulație. De sâmbătă, 31 octombrie, șoferii care circulă prin zona Mahle, pe DN 69, vor fi deviați pe o bretea provizorie, pe ambele sensuri, pe o distanță de aproximativ un kilometru. Măsura este necesară pentru construirea pasajului care va lega viitoarea Centură Timișoara Vest de centura existentă a orașului.

România

Șomajul a scăzut ușor în România, dar peste 500.000 de persoane nu au un loc de muncă. Situația tinerilor rămâne îngrijorătoare
Rata șomajului din România a ajuns la 6,3% în septembrie 2026, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de luna august, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS). Deși indicatorul a înregistrat o ușoară diminuare, numărul persoanelor fără un loc de muncă rămâne ridicat, iar șomajul în rândul tinerilor continuă să reprezinte o problemă majoră.

Ştiri din Timiș

Joc și cântec din străbuni, festivalul care debutează într-o comună din Timiș
Comuna Bara va găzdui duminică, 1 noiembrie, prima ediție a evenimentului „Joc și cântec din străbuni”, o manifestare dedicată tradițiilor și folclorului bănățean. Publicul va avea parte de dansuri populare, poezie în grai bănățean și momente muzicale susținute de soliști și instrumentiști.

Capitală Culturală

Cum arată epuizarea în societatea de azi? Nouă artiști explorează limitele corpului, într-o expoziție la Timișoara
Cum ajung munca, presiunile sociale, crizele politice și schimbările climatice să ne afecteze corpul și viața de zi cu zi? Este una dintre întrebările de la care pornește expoziția colectivă „Tired Mass”, care va fi deschisă la Timișoara, la INDECIS Artist Run ( Bastion 3, strada Hector nr. 1), în perioada 6 noiembrie 2026 – 30 ianuarie 2027. Vernisajul este programat vineri, 6 noiembrie, de la ora 18.

Ştiri din Timiș

Arta și excelența, împreună pe scena Galei Excelenței în Afaceri
Excelența în afaceri se întâlnește cu excelența artistică în cadrul Galei Excelenței în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș 2026, organizată de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, sub motto-ul „Puterea Excelenței”.

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 29 octombrie
Vineri, 30 octombrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 30 octombrie 2026, în Timișoara?
Vineri puteți merge la spectacole , filme și dezbateri. 1