La scurt timp după închiderea secţiilor de votare din Timişoara şi din judeţul Timiş, la Biroul Electoral Judeţean, care a fost înfiinţat, în premieră, la Palatul Administrativ, au început să vină şi primii preşedinţi ai secţiilor de votare pentru a preda buletinele de vot şi procesele verbale ce conţin numărătoarea voturilor. Spre deosebire de alţi ani, preşedinţii secţiilor de votare nu au mai aşteptat afară, în frig, să le vină rândul, ci în sala de plen a Consiliului Judeţean Timiş.
Sâmbătă a fost ziua în care în județul Timiş, pe cursul Begăi, voluntarii au pornit din nou la strâns de gunoaie. Și de această dată s-au strâns sute de saci cu gunoi cu ajutorul voluntarilor, iar organizatorii acestei acțiuni spun că unii dintre principalii vinovaţi pentru murdărirea malurilor şi a cursului de apă sunt pescarii de ocazie.
În saci de moloz, pe un hol murdar de la Muzeul Banatului şi catalogate cu un marker. Aşa au ajuns o parte din lucrurile şi chiar rămăşiţe umane dezgropate de arheologi în timpul lucrărilor din cartierul Cetate. Arheologii susţin că nu au personal suficient pentru a curăţa artefactele, iar conducerea muzeului, instituţie care trece printr-o nouă perioadă de tranziţie, nu e de găsit.
Ştiri din Timiș
Decizia de închidere temporară a pistei Aeroportului Internațional „Traian Vuia” din Timișoara, în perioada 2–22 noiembrie 2026, a stârnit un schimb dur de acuzații între senatorul USR de Timiș, Sorin Șipoș, și conducerea bazei aeriene. Motivul este că la începutul lunii noiembrie va avea loc prima ediție a Timișoara Forum for European Values, un eveniment organizat de Primăria Timișoara și Ministerul Afacerilor Externe, care își propune să aducă anual la aceeași masă lideri politici, diplomați, experți și reprezentanți ai societății civile din întreaga Europă.
Ştiri din Timiș
Primarul Dominic Fritz a semnat contractul pentru construirea unei noi hale de mentenanță destinată tramvaielor, investiție care va completa procesul de modernizare a transportului public din Timișoara. Noua facilitate va fi amenajată la depoul de pe bulevardul Dâmbovița și va permite întreținerea simultană a unui număr mai mare de tramvaie din noua flotă.
Ştiri din Timiș
Puțini știu că una dintre cele mai cunoscute figuri din istoria criminalității americane are o legătură directă cu Banatul. Ana Cumpănaș, născută la Comloșu Mare, a rămas în istorie drept „The Woman in Red” (Femeia în roșu), asociată cu capturarea și moartea celebrului gangster John Dillinger, considerat la vremea respectivă „Inamicul public numărul 1” al Statelor Unite.
Ştiri din Timiș
Muzeul Satului Bănățean Timișoara își îmbogățește patrimoniul cu un nou obiectiv de patrimoniu. Vineri, 24 iulie, va fi inaugurată oficial Casa de la Dragșina, o gospodărie tradițională veche de peste un secol, care completează colecția muzeului. De asemenea, aduce în prim-plan arhitectura specifică Văii Pogănișului și Dealurilor Silagiului, o zonă etnografică nereprezentată până acum în muzeu.
Eveniment
Două persoane au fost rănite ușor în urma unui accident rutier produs pe Calea Torontalului, miercuri, în care au fost implicate patru autoturisme.
Ştiri din Timiș
Charity Quiz Night, evenimentul caritabil de cultură generală organizat la Timișoara, va marca marți, 28 iulie, cea de-a 100-a ediție. De aproape nouă ani, donațiile participanților sunt direcționate către programe educaționale destinate copiilor din familii vulnerabile, pentru prevenirea abandonului școlar.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara face un nou pas pentru extinderea rețelei de piste pentru biciclete și pregătește o conexiune velo între Podul Andrei Șaguna și comuna Ghiroda.
1
Sănătate
Sezonul polenului de ambrozie se apropie de perioada cu cea mai mare concentrație de alergeni, iar medicii Spitalului Victor Babeș Timișoara atrag atenția că expunerea poate provoca sau agrava afecțiuni respiratorii, în special în rândul persoanelor sensibilizate.