Deşi aşteptată, victoria celor de la RCM Universitatea de Vest Timişoara împotriva celor de la Dinamo a fost una la un scor de dimensiuni respectabile. Rugbiştii timişoreni au trecut de adversar cu 51 - 15 şi sunt în plan pentru campionat.
RCM Timișoara va juca la o oră total nepotrivită pentru un spectacol de calitate în prezenţa spectatorilor în număr cât mai mare, miercuri dimineaţa, de la 10, pe terenul din Ronaţ, cu Dinamo Bucureşti. Deşi organizatorii au solicitat ca meciul să aibă loc după-masă, bucureştenii au refuzat propunerea, probabil ştiind numărul mare de fani care susţin echipa timişoreană pe teren propriu.
Cea de-a doua deplasare succesivă efectuată de rugbiştii de la RCM Timişoara la Bucureşti a fost una de succes. Un succes poate chiar mai mare decât se estimase iniţial. Echipa bănăţeană a trecut de CSM Bucureşti cu un scor mai mult decât categoric: 65 - 10.
Rugbiştii timişorenii vor avea o săptămână extrem de dificilă. Vor fi trei meciuri în şapte zile, dintre care două în deplasare. Primul hop necesar a fi trecut este partida de sâmbătă, de la CSM Bucureşti. Planurile pentru această întâlnire sunt mari: conducătorii clubului vor chiar şi punct bonus.
Jocul extrem de slab prestat de RCM Universitatea de Vest Timişoara în partida de campionat de la Steaua a fost înlocuit sâmbătă dimineaţa, în meciul susţinut în premieră pe stadionul CFR, de o prestaţie mult mai bună şi o victorie la un scor confortabil împotriva Farului Constanţa: 21 - 3.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să redescopere comunitatea, cultura și spațiul public printr-un proiect cultural de amploare care debutează duminică, 21 iunie, chiar în cea mai lungă zi a anului.
Ştiri din Timiș
Timișoara este singurul oraș din Europa de Est inclus în noua carte a jurnalistului britanic John Kampfner, „Braver New World. The Countries Daring to Do Things Others Won’t”, o analiză dedicată comunităților care găsesc soluții inovatoare la provocările lumii contemporane.
Ştiri din Timiș
Lumea muzicii populare este în doliu. Maestrul clarinetului Dorin Cuibaru, unul dintre cei mai apreciați instrumentiști ai Banatului și un ambasador al folclorului românesc pe marile scene ale lumii, a murit la vârsta de 80 de ani.
1
Ştiri din Timiș
Performanță de excepție pentru Timișoara și pentru România în domeniul educației tehnologice. Echipa CyberMoon, formată din elevi ai Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga” și susținută de Universitatea de Vest din Timișoara, a câștigat FIRST Tech Challenge European Premier Event 2026, una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de robotică pentru liceeni.
Sănătate
Ministerul Sănătății recomandă populației să evite expunerea la soare, să se hidrateze corespunzător și să limiteze activitățile în aer liber pe durata primului val de caniculă din acest an.
Ştiri din Timiș
ANM a emis coduri galbene de caniculă și furtuni pentru mai multe regiuni ale țării. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, iar în vest sunt așteptate ploi torențiale, vijelii și grindină.
Lugoj
Primăria Municipiului Lugoj a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre care prevede modificarea Regulamentului de organizare și desfășurare a traficului greu în municipiu, aprobat recent prin Hotărârea Consiliului Local nr. 59 din 26 martie 2026.