Victor Ponta a desemnat-o pe Rovana Plumb, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, să exercite atribuţiile de preşedinte al partidului, până când premierul se va întoarce în țară. Anunțul a fost făcut, miercuri, de Liviu Dragnea. Astfel, Rovana Plumb va reprezenta Partidul Social Democrat la ședințele de coaliție.
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunțat modificări în sistemul de intervenții în situații de urgență. Astfel, șefii ISU vor trebui să lucreze aproape de prefectul judeţului. Asta deși prefectul nu are întotdeauna anumite abilităţi sau calităţi profesionale în ceea ce înseamnă managementul sistemului situaţiilor de urgenţă.
Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunțat că mamele vor putea obține venituri de până la 1.500 de lei anual, muncind de acasă, pe lângă indemnizaţia de creştere a copilului. De asemenea, peste 12.000 de femei care au făcut acest lucru şi ar trebui să restituie indemnizaţia vor fi aministiate fiscal.
Rovana Plumb, ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale si Persoanelor Vârstnice, se declară împotriva căsătoriei între oameni de acelaşi sex. Aflată la Timişoara, acum câteva zile, Rovana Plumb a spus că este adepta familiei tradiţionale.
Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, sunt prezenţi joi la Timişoara. De dimineaţă, cei doi miniştri s-au întâlnit cu primarii din Timiş, la consiliul judeţean. Au fost prezenţi, pe lângă primari, deputaţi, senatori, consilieri judeţeni ori reprezentanţi ai unor instituţii care se ocupă cu gestionarea şi atragerea de fonduri europene.
Ştiri din Timiș
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Sănătate
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.
Mapamond
Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
2
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș anunță că, începând cu data de 9 martie, persoanele cu dizabilități și aparținătorii acestora vor putea depune toate cererile specifice la sediul instituției situat pe strada Franz Liszt nr. 3. Clădirea a fost recent reamenajată și extinsă, pentru a le oferi condiții mai bune și un acces facil tuturor cetățenilor.
Lugoj
Primăvara vine cu ordine în gospodării și pe străzi. Primăria Municipiului Lugoj reamintește demararea campaniei de colectare a deșeurilor vegetale, cu un calendar clar stabilit pentru fiecare zonă a orașului.
Utile
Sâmbătă, 7 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri tematice, expoziții și proiecții.
România
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) informează cumpărătorii că operatorul Vel Pitar România a inițiat o acțiune de rechemare/retragere pentru două sortimente de pâine.