România și Banatul mai au în continuare roșii adevărate în grădinile gospodarilor. Le găsești la oameni acasă, ei cultivă aceleași roșii bune, cu gust adevărat, pe care le folosesc de ani buni, semințele acestora fiind adunate acum de sprecialiștii Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului.
Langa Timisoara se vor cultiva rosii pe straturi din nuci de cocos, in cea mai noua sera din Romania
Din februarie, la Timișoara vom găsi la vânzare roșii cocktail crescute pe straturi realizate din nuci de cocos. Acestea vor fi cultivate în cea mai mare seră deschisă în ultimii ani în România, la Biled, pe 160.000 de metri pătrați.
Accident de circulație, vineri seara, lângă localitatea timișeană Săcălaz. O utilitara încărcată cu roșii a ajuns în afara carosabilului, după ce marfa a intrat în balans.
Ministrul Culturii, Daniel Barbu, a fost atacat cu roşii, vineri, în faţa Prefecturii Cluj, de un grup de protestatari care se opun proiectului minier de la Roşia Montană şi care apoi i-au cerut demisia.
Bio Fresh Timişoara răspunde îm egală măsură cerinţelor nutriţionale, alimentaţiei sănătoase, dar şi a plăcerilor gustative.
Ştiri sportive
Corvinul Hunedoara a cucerit în premieră Cupa României la fotbal. Este prima echipă de ligă secundă care ia trofeul, după 50 de ani.
Mapamond
Un bărbat înarmat cu un cuţit a rănit mai mulţi trecători miercuri după-amiaza în oraşul Zofingen, în nordul Elveţiei, potrivit AGERPRES.
Ştiri din Timiș
În acest weekend, în Iulius Gardens, are loc Florall - Festivalul Artei Florale, eveniment dedicat florilor și literaturii universale. Aranjamente florale cu personaje din cărți, un tunel tridimensional realizat din mii de flori, sesiuni demonstrative, muzică live, ateliere de creație pentru copii și alte surprize inedite au loc în Iulius Town.
Eveniment
Tânăra arădeancă în vârstă de 24 de ani, care marți după-masă a fost surprinsă făcând plajă semi-dezbrăcată pe șalupa Poliției Locale Timișoara, a revenit la locul „de bronzat”, aruncând pe ambarcațiune un lichid și o lumânare.
1
Ştiri din Timiș
Pentru execuția lucrărilor la Centura Vest, CNAIR pune la bătaie peste 400 de milioane de euro. La licitația pentru acest contract s-au înscris cinci ofertanți: două firme pe cont propriu și alte trei asocieri. Ofertele intră acum în faza de evaluare.
5
Ştiri sportive
Simona Halep a fost nevoită să abandoneze, miercuri, din motive medicale, în prima rundă a turneului Trophee Clarins (WTA 125), potrivit AGERPRES.
3
Mapamond
Premierul social-democrat slovac Robert Fico a fost rănit prin împuşcare în zona abdomenului miercuri după o reuniune guvernamentală desfăşurată în afara capitalei Bratislava, în oraşul Handlova, potrivit AGERPRES. UPDATE. Premierul, în stare gravă