Romania are termen pana la 31 octombrie 2011 sa reformeze sistemul de achizitii publice si sa simplifice procedurile privind absorbtia fondurilor europene. Altfel, risca sa-i fie suspendate a platilor din banii europeni pentru urmatoarele 6 luni.
De la an la an, de la luna la luna, investitiile straine in Romania au scazut. Ce s-a intamplat in ultima vreme in tara noastra nu poate fi numit diminuare, micsorare, pierdere, ci direct: cadere libera, prabusire! Din mai pana in august, investitiile straine au scazut de aproape 17 ori, de la 355 milioane de euro la numai 21 milioane de euro.
Albina Bănăţeană este o specie de albine pe cale de dispariţie. Asociaţia Crescătorilor de Albine Timiş, Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului şi crescătorii de albine din Kikinda, Serbia, încearcă să o redescopere şi omologheze pe banii UE.
Unul dintre concurenţii care va urca mâine seară pe scena X Factor are, la doar 21 de ani, o experienţă de viaţa cu care puţini se pot lăuda. Cu toate că a făcut parte timp de şase luni din Legiunea Străină, a tremurat de emoţii în faţa juraţilor de la X Factor.
Franta, Rusia si Ucraina au criticat, sambata, scutul antiracheta la reuniunea comisiei pentru aparare si securitate a Adunarii Parlamentare NATO de la Bucuresti.
Ştiri din Timiș
O nouă campanie de vaccinare antirabică a vulpilor va fi desfășurată în județul Timiș, în perioada 25–30 septembrie 2026. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș anunță o serie de măsuri pe care locuitorii trebuie să le respecte pe durata campaniei.
Ştiri din Timiș
Tinerii care au absolvit școala în acest an, dar și timișorenii aflați în căutarea unui loc de muncă, vor avea ocazia să discute direct cu angajatorii la Bursa Locurilor de Muncă, în luna octombrie. la Timișoara. Evenimentul este organizat de AJOFM Timiș, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.
Capitală Culturală
Teatrul German de Stat Timișoara propune publicului său, la începutul noii stagiuni, două seri de teatru contemporan și muzică, într-un spațiu neconvențional, altul decât sala teatrului, evenimente reunite sub genericul „Drama Nights”, un program estetic conceput și coordonat de Irisz Kovacs și Clemens Bechtel.
Capitală Culturală
Compania independentă Unfold Motion deschide Stagiunea de dans contemporan Dinam cu premiera spectacolului Rápido Presto. Ediția a VI-a a acestui proiect se desfășoară între 1 și 30 octombrie 2026, la Timișoara, și are în program 12 spectacole de dans contemporan.
Utile
Miercuri, 23 septembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Femei în funcții-cheie
Nicoleta-Adriana Neculiță, consilier local la Timișoara și inspector școlar general adjunct, vorbește despre provocările femeilor în politică, reprezentarea feminină și importanța competenței profesionale: „Femeia trebuie să muncească de două ori mai mult”.
1
Azi în Timișoara
Miercuri, 23 septembrie, puteți participa la ateliere de origami și de grafică sau să mergeți la film.
Mapamond
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
1