Cluj-Napoca. Jucătorii trimişi de "U"Mobitelco la naţionala U20, Andrei Bercean, Sabin Faur şi Ioan Pop, nu au putut ajuta echipa să câştige meciul cu Olanda.
Ecaterina Andronescu a declarat astăzi pe videochat-ul
REALITATEA.NET că toţi absolvenţii de
specializări la distanţă sau fără
frecvenţă la nivel naţional în cadrul
Universităţii Spiru Haret deţin diplome
ilegale care nu vor fi recunoscute niciodată. Potrivit
MEC, cifra celor care au absolvit la ID în cadrul
Universităţii Spiru Haret se ridică la peste
100.000 de persoane.

Scăderea populaţiei României a continuat
şi în mai, lună în care numărul
de decese a depăşit numărul de naşteri
cu 3.347, numărul de locuitori diminuându-se cu
aproape 25.000 de la începutul acestui an, potrivit
datelor publicate, miercuri, de Institutul Naţional de
Statistică (INS).

Nu au reţea de telefonie şi nici acces la alte
tehnologii moderne. Sunt însă utilizatori
împătimiţi ai internetului. Vorbim despre
locuitorii satul Lelese din judeţul Hunedoara.
Printr-un program al Băncii Mondiale, satul are un
centru de internet, care e plin în
permanenţă.

Românii sunt mai fericiţi decât
americanii, dar mai nefericiţi decât vecinii
moldoveni, arată un studiu al unei asociaţii
ecologiste britanice, care a alcătuit un clasament
în care România ocupă poziţia 70 din
143.
americanii, dar mai nefericiţi decât vecinii
moldoveni, arată un studiu al unei asociaţii
ecologiste britanice, care a alcătuit un clasament
în care România ocupă poziţia 70 din
143.
Ştiri din Timiș
Programul de studii masterale este disponibil tinerilor din Timisoara si nu numai, care doresc sa dobandeasca sau sa-si largeasca cunostintele in domeniul statisticii.
Horoscop
Există perioade în astrologie când întreaga dinamică a vieții își schimbă textura. Un astfel de moment este marcat de intrarea lui Jupiter, planeta expansiunii, norocului, prosperității și a marilor viziuni, în constelația Leului. Începând cu 30 iunie pentru o perioadă de un an, Jupiter ne aduce invitația să ne recuperăm bucuria de a trăi și să privim viața prin lentila iubirii.
Utile
Vineri, 2 iulie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Joi, 2 iulie, continuă Festivalul Inimilor în Parcul Rozelor și JAZZx NOW în Piața Libertății. Mai puteți merge la un tur ghidat, la film sau la expoziții.
România
Ilie Bolojan spune că refacerea coaliției este puțin probabilă și că România ar putea avea guverne minoritare sau soluții temporare de tip „armistițiu” politic, din cauza lipsei de încredere între partide.
2
România
Partidul Național Liberal (PNL) susține că decizia Tribunalului București nu afectează conducerea aleasă la Congresul din 21 iunie și anunță că o va contesta, în timp ce instanța a suspendat unele hotărâri privind organizarea congresului.
România
Un cetățean marocan a fost declarat indezirabil în România pentru 10 ani, după ce SRI a transmis că promova ideologia teroristă și radicaliza persoane din țară.
1
Capitală Culturală
Un puzzle al teoremei lui Pitagora, un pendul cu nisip, o balanță bazată pe legea pârghiei, un dom geodezic: sunt doar câteva dintre exponatele care vor putea fi descoperite, atinse, testate săptămâna viitoare, în curtea și la parterul Centrului de Proiecte Timișoara (str. Vasile Alecsandri nr. 1).