Guvernul a decis să amâne la plată şi indemnizaţiile restante destinate revoluţionarilor, banii urmând să fie achitaţi eşalonat, în intervalul 2012-2014, fără ca decizia să afecteze plăţile curente.
Augustin Zegrean a fost ales, joi, de către plenul Curţii Constituţionale a României (CCR), preşedinte al instituţiei, pentru un mandat de trei ani, care poate fi reînnoit, potrivit unor surse judiciare.
FBI a lansat o anchetă, după ce mai multe scrisori care conţineau un praf alb au fost trimise prin poştă la cel puţin şapte birouri ale autorităţilor federale din statele Washington şi Idaho, relatează CNN.
Cele mai afectate sunt regiunile Banat şi Transilvania, unde, potrivit Adminstraţiei Naţionale de Meteorologie, se înregistrează un indice UV foarte mare. Medicii sfătuiesc însă populaţia să nu se expună la soare nici în restul ţării, până la ora 18.00.