În luna mai, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru serviciile de întreținere a spațiilor verzi din Timișoara în următorii patru ani, toate cu excepția celor din zona centrală. Până la termenul din 10 iulie, trei ofertanți s-au înscris în lupta pentru contractul de peste 30 de milioane de euro.
Municipalitatea pune la bătaie peste 180 de milioane de lei, TVA inclus, pentru serviciile de întreținere a spațiilor verzi din Timișoara în următorii patru ani. Procedura vizează toate spațiile verzi, mai puțin malurile Begăi și zona centrală. Actualele contracte aflate în vigoare expiră la finalul lunii iunie.
Ştiri din Timiș
Muzica ajunge din nou în spitalele din Timișoara. După concertul susținut la Spitalul de Copii, muzicienii Filarmonicii „Banatul” vor cânta și pentru pacienții de la Spitalul „Victor Babeș” și Spitalul Municipal, într-un demers de sprijin emoțional prin artă.
Ştiri din Timiș
În multe companii apare veșnicul reflex clasic: când lucrurile nu merg bine, soluția pare să fie că trebuie mai mulți oameni. În realitate, de multe ori problema principală nu este lipsa resurselor, ci modul în care sunt organizate procesele interne. Diferența dintre haos și eficiență stă adesea în structură, nu în volumul de muncă.
Ştiri din Timiș
„COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ” Modernizare drumuri de interes local prin asfaltare -LOT V si obtinere avize si acorduri numai dupa finalizarea procedurii de expropiere si obtinere de catre Comuna Dumbravita a imobilelor -terenuri cu destinatia de drum aflate in proprietate privata” propus a fi amplasat în comuna Dumbravita, str. Vasco Da Gamma, Univers, Victoriei, Cetinei, Arieseni, Sandorfalva (intrand), N. Labis+Teatrului, Teatrului, Margaritar, Cezar Petrescu, Ion Minulescu, I.L. Caragiale, Hans C. Andersen, Alexandru Macedon, Galileo Galilei, Tehnicii, Isaac Newton, Johannes Kepler, Fizicii, Sportivilor, Mozart, Beethoven,
Danaide, Ponor, CF-uri: 414920, 411361, 415516, 402528, 408332, 410807, 402000, 402455, 410306, 414600, 410631, 406676, 409614, 403838, 413478, 413778, 409629, 410803,402492, 406436, 408984, 402181, 410073, 415444, 415514, 415451, 415558, 412143,412139, 409691, 408121, 407521, 411267, 413351, 410616, 407468, 413490, 412229, 409902, 412089, 402304, jud. Timis.
România
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost chemat joi la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în calitate de suspect într-un dosar de luare de mită, au declarat pentru G4Media surse judiciare.
1
Mapamond
Lumea filmului este în doliu după moartea actriței Daveigh Chase, devenită celebră în întreaga lume pentru interpretarea înfricoșătorului personaj Samara din filmul horror „The Ring”. Actrița s-a stins din viață la vârsta de 35 de ani.
2
Ştiri din Timiș
Timișoara va găzdui, în 5 și 6 noiembrie, reuniunea miniștrilor de externe din cele 16 state membre ale Inițiativei Central Europene, organizată de Ministerul Afacerilor Externe. Evenimentul va avea loc în paralel cu prima ediție a Forumului Timișoara pentru Valori Europene și va marca încheierea mandatului României la conducerea organizației.
3
Ştiri din Timiș
Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) plasează Timișoara pe locul 4 în noul Index de Atractivitate Urbană, cu o poziție mai sus față de 2024. Orașul a depășit Oradea și Sibiu, însă a fost întrecut de Constanța, care a intrat în premieră pe podiumul celor mai atractive municipii din România.
8
Ştiri din Timiș
Printr-un proiect caritabil, Clinica OncoHelp va primi două mașini speciale și pline de dotări de intervenții medicale.