„Un pas mic pentru o zi, un pas mare pentru toată viaţa!”, acesta a fost sloganul sub care s-a desfăşurat în acest sfârşit de săptămână, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediţie, cea cu numărul 7, al Salonului Mirilor. Una dintre cele mai vechi manifestări expoziţionale de profil de pe piaţa timişoreană, s-a bucurat şi de această dată de interes ridicat.
Prima rochie de mireasa apărută sub semnătura creatoarei de modă timişorene Adriana Delia Bărar a avut parte recent de o ședință foto inedită, iar feedback-ul acestei acţiuni se dovedește a ficât se poate de pozitiv.
Ţinută inedită pentru miresele care vor să iasă din tipare: rochia de flori. Aceasta a fost realizată în premieră în ţară, sâmbătă, la Timişoara, de către un grup de tineri care a participat la un curs de aranjamente florale împreună cu coordonatoarea acestora Anca Vlad.
Timişoara a intrat în sezonul pregătirilor de nuntă. Cei care vor să-şi alăture destinele au început deja să-şi pregătească evenimentul fericit. La Casa Tineretului se pot găsi în aceste zile toate cele necesare, de la costume şi rochii de mirese, la torturi cu multe etaje, aranjamente florale până la servicii care mai de care mai sofisticate destinate special mirilor şi nuntaşilor. Până duminică, aici are loc o nouă ediţie a unui eveniment de tradiţie: „Planifică-ţi nunta într-o zi”.
Ştiri din Timiș
De la tipar la digital. Concursul „Memoria presei” invită autorii să exploreze istoria jurnalismului
Enciclopedia Istoria Presei a lansat prima ediție a concursului de eseuri „Memoria presei”, un proiect dedicat cercetării și analizei evoluției jurnalismului, a publicațiilor și a rolului presei în dezvoltarea societății. Inițiativa își propune să încurajeze studiul istoriei presei și să aducă în atenția publicului contribuția jurnaliștilor și a instituțiilor media de-a lungul timpului.
Ştiri din Timiș
Ziua Internațională a Femeii, celebrată anual la 8 martie, este una dintre cele mai cunoscute sărbători dedicate femeilor din întreaga lume. Deși astăzi este asociată cu recunoașterea rolului femeilor în societate și cu gesturi simbolice de apreciere, originile acestei zile sunt mult mai vechi și sunt legate de evoluții istorice, sociale și politice.
Turism
Cazare la 14 grade Celsius, coridoare întunecate, efecte sonore înfiorătoare și dușuri cu temporizator de 30 de secunde. Nu este scenariul unui film, ci oferta turistică a buncărului 10-Z din Brno, un fost adăpost antiatomic transformat în hostel și obiectiv turistic.
Azi în Timișoara
Duminică, alături de femeile prețioase din viața noastră, puteți participa la evenimente dedicate lor în oraș și nu numai.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat, în noaptea de 6 spre 7 martie, o amplă razie pe raza de competență a subunității, atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente. Acțiunile au avut loc în intervalele orare 17–22, 23–05 și 04–08.
România
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Ştiri din Timiș
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
6
Ştiri din Timiș
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
6