tion.ro Web analytics

Președintele PNL Timiș, Nicolae Robu, nu se consideră vinovat pentru scorul obținut de partidul său în Timișoara și județul Timiș, el considerând că nimeni nu avea cum să anticipeze „fenomenul USR+PLUS”. Mai mult, el spune că întotdeauna a avut un număr dublu de voturi față de partid și a încercat să transfere din popularitatea sa, însă nu a reușit.
Nicolae Robu, alături de alți membri de partid au așteptat rezultatele exit-poll-ului la sediul PNL din Timișoara. Aceștia au schimbat posturile pe televizorul din sediu până când au dat de un exit-poll favorabil partidului din care fac parte, care le-a mai adus cât de cât zâmbetul pe buze... Dacă postul respectiv dădea un exit-poll cu PNL în frunte, celelalte afișau un exit-poll în care PNL era la egalitate cu PSD.
Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a votat duminică dimineață, în jurul orei 9, la Școala Generală numărul 30. După vot, el a declarat că opțiunea lui se îndreaptă spre o reprezentare cât mai bună a României în Parlamentul European... așa cum înțelege el lucrurile.
Vicepremierul Vasile-Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, aflat miercuri la Timișoara, a spus că îi așteaptă săptămâna viitoare la minister pe primarul Timișoarei, Nicolae Robu, și președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, pentru a tranșa subiectul sălii polivalente.

Ştiri din Timiș

Music Bingo de Valentine’s Day la Timișoara: distracție cu scop caritabil pentru animăluțe
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.

Ştiri din Timiș

Aproape jumătate dintre elevii din Timiș nu au promovat simularea județeană la Bacalaureat. ISJ Timiș va lua măsuri
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.

Ştiri din Timiș

Sărbătoarea Fărșang aduce tradițiile bănățene în prim-plan la Dudeștii Vechi
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.

Ştiri din Timiș

Au început lucrările pe DJ 691, drumul care leagă Autostrada A1 de județul Arad
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.

Eveniment

UPDATE. Accident de muncă la Timișoara. Tânără de 25 de ani, transportată la spital după ce și-a prins brațul la presă
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal. UPDATE. Femeia se află în operație 2

Ştiri din Timiș

Comerțul engros, povestea din spatele fiecărui produs pe care îl atingi
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul. 

Eveniment

VIDEO. Mașină în flăcări la Remetea Mare. Pompierii au intervenit rapid
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari. 2

Ştiri din Timiș

„Timi”. Primăria Timișoara își lansează asistent virtual cu inteligență artificială
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei. 2

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici