Robu despre santierul de pe Martirilor: Nu stiu ce s-a intamplat, orice santier comporta dificultati
Primarul Timișoarei habar nu avea de problemele de pe șantierul Calea Martirilor. Spune că a fost în vizită, dar n-a văzut haosul și mizeria de pe strada Apicultorilor, așa că le transmite timișorenilor că o să ceară firmei constructoare să repare ce e stricat.
Capitală Culturală
O seară în care muzica întâlnește arta vizuală, în cadrul ediției a XIII-a a Festivalului-Concurs Internațional „Remus Georgescu”, intitulată Enigmotion: Fikl Art Stage va fi scena pe care compozitorul și organistul italian Francesco Filidei își aduce propria creație în fața publicului timișorean.
Capitală Culturală
Cel mai longeviv balet-rock din România, operă, operetă, balet clasic, musical, spectacole pentru copii și un recital dedicat Sfintei Cecilia, patroana spirituală a cântăreților, compozitorilor și a poeților: toate acestea alcătuiesc afișul lunii noiembrie, la Opera Națională Română din Timișoara.
Ştiri din Timiș
Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de modernizare și reamenajare. La parterul clădirii a fost amenajat Centrul Solution, un spațiu dedicat formării profesionale și dezvoltării competențelor.
Ştiri din Timiș
Un recital de pian, o expoziție dedicată colecționarilor de jocuri, figurine și board games, dar și o nouă ediție de teatru interactiv pentru copii îi așteaptă pe timișoreni în acest final de săptămână, la Iulius Town.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe pregătirile pentru stabilirea impozitelor și taxelor locale din 2027, iar timișorenii sunt invitați să propună cum ar putea fi justificate viitoarele cote adiționale. Acestea nu sunt însă o noutate: municipalitatea le aplică de mai mulți ani anumitor taxe și impozite, iar acum începe procedura pentru anul viitor.
3
Eveniment
Atac armat în apropiere de Paris, unde un bărbat a tras asupra trecătorilor din mai multe zone. O persoană a murit și alte patru au fost rănite. Polițiștii l-au prins pe suspect la câteva minute de la primele apeluri de urgență.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Sense and Sensibility”, o dramă romantică de epocă inspirată de romanul cu același nume scris de Jane Austen. Filmul, regizat de Georgia Oakley, urmărește povestea surorilor Elinor și Marianne Dashwood, care trebuie să își părăsească locuința din Sussex și să se adapteze unei noi vieți, în timp ce se confruntă cu probleme financiare și încercări în dragoste.
Sănătate
Când ar trebui să mergem la urolog. Ce investigații pot depista probleme ale rinichilor și prostatei
Urinările frecvente, usturimea la urinare, sângele în urină sau durerile lombare sunt câteva dintre simptomele pentru care este recomandat un consult urologic. Medicii de la Spitalul Municipal Timișoara explică faptul că unele afecțiuni ale rinichilor și ale vezicii urinare pot evolua fără simptome evidente, iar ecografia poate ajuta la depistarea lor înainte să apară complicații.