După ce ACS Poli s-a trezit depunctată cu opt puncte pentru neîndeplinirea unui baraj prevăzut în regulamentul campionatului, toată lumea a fost extrem de mirată de decizia luată de Federaţia Română de Fotbal, şefii clubului spunând că habar nu aveau de acel articol. Pe tema depunctării s-a pronunţat şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu, desigur după ce a aflat de regulament, după aplicarea acestuia.