Tinerii organiști timișoreni, discipoli ai profesorului Felician Roșca, vor susține un concert în memoria celor care, la vârste ca ale lor, au fost uciși în decembrie 1989, la Revoluția începută la Timișoara.
În Piața Victoriei va fi instalată Cutia cu 89, iar timișorenii vor fi invitați să vorbească despre schimbările din orașul lor. În centrul Timișoarei, o hartă îi va identifica simbolic pe perdanții și câștigătorii Revoluției din 1989. Proiecții live, performance, toate acestea vor avea loc în cadrul proiectului de artă contemporană ”Cald la Rece. Revoluție la timpul prezent”, care se desfășoară la Timișoara și la Cluj Napoca.
Dacă în cursul acestei veri reprezentanţii Primăriei Timişoara anunţau că în luna decembrie vom avea un nou monument dedicat Revoluţiei, realizat de sculptorul Luigi Varga, ba chiar aleşii locali şi aprobaseră o sumă de bani pentru respectiva lucrare, circa 175.000 de euro, acest lucru nu se va întâmpla. Autorităţile locale au ajuns la concluzia că... n-ar fi legală procedura de achiziţie pentru care au vrut să opteze, aşa că acum pregătesc un concurs de soluţii pentru noul monument.
Studentii de la Thespis fac revolutie! Evenimentele din 1989, celebrate printr-o saptamana de teatru
Trupa de teatru studențesc Thespis din cadrul Casei de Cultură a Studenților din Timișoara va celebra așa cum se cuvine cei 25 de ani de la începerea Revoluției. Locuitorii orașului de pe Bega sunt așteptați să ia parte la cea de-a XXI-a ediție a festivalului „Săptămâna de teatru Diogene V. Bihoi”, eveniment din cadrul căruia nu vor lipsi reprezentații artistice precum concerte acustice sau expoziții de fotografie dedicate Revoluției.
Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, şi-a confirmat participarea la manifestările organizate la Timişoara pentru a marca 25 de ani de la Revoluţie, după cum a promis în campania electorală, atunci când a vizitat oraşul de pe Bega. „Pe 16 decembrie aș vrea să fim cât mai mulți acolo și să ne amintim de eroii noștri de la Timișoara”, a scris Iohannis pe Facebook.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
1
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1