Românii din Banatul sârbesc luptă să le fie retrocedat ”Luceafărul”, o clădire-simbol a comunității, aflată chiar în centrul Vârșețului. Construit de românii din Banat în epoca austro-ungară, imobilul a aparținut comunității din 1894 până după Al Doilea Război Mondial. În 1947, prin Hotărârea Tribunalului Popular al plasei Vârşeţ, imobilul a fost naţionalizat şi trecut în posesia statului – Republica Populară Federativă Iugoslavia.
După ce a fost reținut de procurorii DNA pentru abuz în serviciu, într-un dosar legat de retrocedarea unor imobile supraevaluate, Horia Georgescu demisionează de la conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). Anunțul a fost făcut de către avocatul său, Cristian Ene.
Memorialul Revoluţiei din Timişoara nu îşi mai are sediul acolo unde-l ştia toată lumea – în zona Pieţei Unirii, pe strada Emanoil Ungureanu nr. 8. Imobilul a fost retrocedat, iar în prezent asociația funcţionează undeva în perimetrul străzilor Oituz şi Popa Şapcă... Acum, cei de la Memorialul Revoluţiei, mutaţi cu totul într-o fostă cazarmă, vor să-şi recupereze banii pe care i-au investit în fostul sediu, din care au fost evacuați în 2011. Instanţa, în schimb, i-a obligat să plătească din urmă chirie pentru ocuparea clădirii, peste 600.000 de lei.
După ce Clinica de Oncologie a Spitalului Municipal Timişoara a fost scoasă afară, la sfârşitul anului trecut, din clădirea de pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 26, proprietarii imobilului retrocedat, un cunoscut clan de romi din oraş, vor să vândă acum respectivul edificiu primăriei cu 630.000 de euro. Consilierii locali trebuie să decidă dacă vor sau nu să se exercite dreptul de preempţiune la înstrăinarea imobilului. În şedinţa de joi, aleşii nu au ajuns la nicio concluzie.

Ştiri din Timiș

Timișoara se transformă într-un traseu sportiv uriaș. Restricții de circulație pentru „Timotion 2026”
Timișoara va găzdui duminică, 10 mai, una dintre cele mai ample competiții sportive urbane ale anului, Timotion 2026, eveniment care va aduce importante restricții de trafic în mai multe zone ale orașului.

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara modernizează locurile de joacă. Primele lucrări au început în zona Aradului
Municipalitatea a demarat un amplu program de modernizare a locurilor de joacă din oraș, prin noul acord-cadru dedicat întreținerii spațiilor verzi și reamenajării zonelor destinate copiilor.

România

Copiii României, tot mai obosiți și tot mai conectați. Jumătate spun că ar vrea mai mult somn și timp în aer liber
Un nou studiu realizat de organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra modului în care își petrec copiii timpul în afara școlii. Astfel, se conturează o imagine a unei generații tot mai obosite, dar profund conectate la mediul digital.

Sănătate

Cum ne protejăm corect pielea atunci când ne expunem la soare în sezonul cald. Ce recomandă medicii
Odată cu creșterea temperaturilor și intensificarea radiațiilor solare specifice lunii mai, medicii de la Spitalul Militar „Dr. Victor Popescu” Timișoara atrag atenția asupra importanței protecției pielii împotriva efectelor negative ale expunerii la soare.

Ştiri din Timiș

UVT extinde oferta educațională pentru admiterea din 2026. Șase programe noi de licență și un masterat
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță extinderea ofertei educaționale pentru sesiunea de admitere 2026, prin introducerea a șase programe noi de licență și a unui program de masterat. Potrivit universității, patru dintre noile specializări sunt unice la nivel național.

Ştiri din Timiș

Ion Rizea și-a început, de Ziua Muncii, mandatul de director general interimar la Teatrul Național Timișoara
Actorul Ion Rizea este noul director interimar al Teatrului Național Timișoara (TNTm). Mandatul său interimar a început vineri, 1 mai 2026, ca urmare a preluării funcției de manager al Teatrului Național din București de către Ada Hausvater, cea care a condus Naționalul timișorean în perioada 2005 – 2026. În tot acest timp, Ion Rizea a fost director general adjunct. În acest moment, situație fără precedent, trei dintre cele patru instituții de spectacol din Palatul Culturii au directori interimari: Teatrul Național, Opera Națională și Teatrul Maghiar.

Eveniment

Persoană carbonizată într-o autoutilitară mistuită de flăcări, lângă o firmă din Timișoara
Un incendiu izbucnit în noaptea de 3 mai, pe strada Martir Herman Sporer din Timișoara, a dus la descoperirea unei persoane carbonizate într-o autoutilitară și la pagube la o firmă din apropiere. 2

Ştiri din Timiș

Echipa CSH din Timișoara, premiată la Campionatul Mondial de Robotică din SUA. România, rezultate remarcabile la nivel global
Echipa timișoreană Team CSH, formată din elevi ai Colegiului Național Pedagogic „Carmen Sylva”, a obținut un rezultat important la FIRST Tech Challenge World Championship 2026, desfășurat între 29 aprilie și 2 mai în Houston, Texas. Competiția a reunit 339 de echipe din întreaga lume.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici