Compania de Drumuri anunţă că situaţia existentă pe drumul naţional dintre Berzasca şi Șvinița se menţine, iar circulaţia se desfăşoară în continuare pe un singur sens, îngreunat. De asemenea, compania mai anunţă că pe varianta de ocolire a Sibiului circulaţia va fi oprită duminică, pentru un sfert de oră, din cauza unor lucrări pentru mutarea unei linii de înaltă tensiune.
Ştiri din Timiș
Unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din Jimbolia, finanțat din fonduri europene prin PNRR și destinat realizării a 14 kilometri de piste de biciclete, este vizat de nereguli confirmate oficial în timpul execuției lucrărilor. Inspectoratul Județean în Construcții Timiș a constatat abateri de la proiectul tehnic și a dispus măsuri de remediere, inclusiv posibila refacere a unor lucrări.
Ştiri din Timiș
Echipa Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) a obținut locul al doilea în finala Central and Eastern European Moot Competition, ediția 31, desfășurată la Timișoara în perioada 1-3 mai. Rezultatul reprezintă o premieră pentru facultate în această competiție.
România
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan a fost prezentată, marți, în plenul Parlamentului, de liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, potrivit Agerpres.
Sănătate
Astăzi este marcată la nivel global Ziua Mondială a Astmului, o afecțiune respiratorie cronică ce afectează aproximativ 1 milion de români, adică în jur de 6% din populație. Datele arată că, la nivel european, 1 din 10 copii și 1 din 15 adulți suferă de astm, însă în România boala este frecvent subestimată și, în multe cazuri, subdiagnosticată sau tratată necorespunzător.
Ştiri din Timiș
Municipalitatea introduce, începând cu 1 august, un nou regulament care limitează circulația vehiculelor de mare tonaj în interiorul orașului. Este un efort de a reduce poluarea, zgomotul și degradarea infrastructurii rutiere, dar și de a crește siguranța în zonele rezidențiale.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Cerneteaz și nu numai sunt invitați, în perioada 8–9 mai, la una dintre cele mai așteptate sărbători locale: „Ruga Satului”, eveniment organizat de Primăria Comunei Giarmata.
Ştiri din Timiș
O descoperire arheologică deosebită a fost făcută pe șantierul Centurii Timișoara Vest, unde specialiștii au identificat un complex funerar datat în secolele VI–VII după Hristos, atribuit populațiilor avare.
1