Circulaţia autovehiculelor va fi blocată timp de un an pe D.N. 6, în zona oraşului Sannicolau Mare, din cauza lucrărilor de consolidare a podului peste canalul Aranca. Restricţia de circulaţie este valabilă în perioada 24 iunie 2011– 30 iunie 2012.
Autovehiculele cu tonaj mai mare de 7,5 tone, care vor trece prin județul Timiș, vor fi trase pe dreapta vineri și sâmbătă, între orele 11 și 20. Măsura a fost luată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), ca urmare a avertizării de cod portocaliu de căldură emisă de Asociația Națională de meteorologie.
Lucrările la calea ferată pe tronsonul Timişoara-Buziaş nu sunt finalizate şi este posibil ca restricţiile care erau fixate până pe 16 martie să se prelungească. Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii pot să solicite informaţii la telefonul 021/9521 sau pe site-ul www.cfrcalatori.ro.
Drum cu peripeţii pentru șoferul unui autotren înmatriculat în Ungaria, care, direcționat de aparatul GPS, nu a respectat restricţia de înălțime impusă și a izbit cu partea superioară a autovehiculului viaductul de pe Calea Circumvalațiunii din Timișoara. În urma accidentului, care a avut loc marți, nu a fost nimeni rănit.
S-a rupt podul şi circulaţia a fost oprită. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a anunţat restricţionarea circulaţiei rutiere pe podul peste râul Semiţa de la Jamu Mare, pe DN 57, la kilometrul 188+363, pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone.
Duminică, alături de femeile prețioase din viața noastră, puteți participa la evenimente dedicate lor în oraș și nu numai.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au desfășurat, în noaptea de 6 spre 7 martie, o amplă razie pe raza de competență a subunității, atât în mediul urban, cât și în zonele rurale adiacente. Acțiunile au avut loc în intervalele orare 17–22, 23–05 și 04–08.
În 1964, un ilustru medic internist din București era condamnat la cinci ani de închisoare corecţională, trei ani de suspendare a drepturilor și confiscarea totală a averii: tablouri, monede din aur şi casa din Strada Nicolae Iorga din Capitală. După perioada petrecută în închisoare, medicul şi profesorul universitar Ioan Dumitrescu-Popovici a reuşit să fugă în Germania, unde şi-a schimbat numele în Johann Larsen. Patruzeci de ani le-a luat urmașilor să recupereze tablourile confiscate de Securitate, iar astăzi ele sunt scoase la licitație.
Organizatorii Marșului pentru Viață anunță organizarea evenimentului la Timișoara în data de 28 martie, începând cu ora 11:30, punctul de întâlnire fiind în Parcul Carmen Sylva. Manifestarea se desfășoară sub tema „Legi pentru Viață și Familie” și își propune să aducă în atenția publică nevoia unor politici care să sprijine familia și natalitatea.
Un caz cutremurător de pedofilie și pornografie infantilă șoca România în urmă cu câțiva ani. Este vorba despre cetățeanul german Timur Ömür, în vârstă de 43 de ani, cercetat pentru abuzuri sexuale asupra a 36 de minore din România, care a fost pus în libertate după ce procurorii au „uitat” să solicite prelungirea măsurii arestului preventiv. După 4 ani de când a fost eliberat din arest preventiv, pedofilul nu este încă condamnat, iar letargia justiției din România îi crește, cu fiecare zi ce trece, șansa să scape nepedepsit pentru ororile comise.
3
Curtea de Apel Timișoara s-a clasat în 2025 în primele trei instanțe din țară în ceea ce privește indicatorii de eficiență, în pofida unui an marcat de provocări majore pentru sistemul judiciar.
Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu și Radu Paraschivescu vor fi prezenți la Bookfest Timișoara 2026, alături de numeroase alte personalități ale literaturii române. Asociația Editorilor din România (AER), organizatoarea evenimentului, a făcut astăzi publice coordonatele ediției și lista editurilor participante.
Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara anunță modificări temporare în programul de donare, în perioada 9–13 martie, ca urmare a implementării unei noi platforme informatice, parte a procesului de digitalizare a instituției.