Incident violent, joi seară, în Piața Unirii din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost urmărit de doi timișoreni care îl bănuiesc că ar fi furat portofelul unui bărbat. Individul a folosit un spray lacrimogen și a fost oprit în goana sa de un trecător. Cel urmărit a fost eliberat în 2018, în baza recursului compensatoriu.
Fostul prefect al judeţului Timiş în timpul Guvernării Boc, Mircea Băcală, a atacat în instanţă decizia Guvernului de a nu-l numi inspector guvernamental, atunci când locul său a fost luat de actualul prefect, Eugen Dogariu. Băcală a fost informat, vineri, de avocatul său că ar fi câştigat recursul şi, în consecinţă, este la un pas să devină inspector guvernamental.
Curtea de Apel Timișoara judecă luni recursurile la deciziile Tribunalului Timiș, prin care Sorin Udrea alături de alţi trei membri din gruparea sa sunt cercetaţi pentru mai multe infracțiuni. Prima instanță a decis arestarea preventivă a liderului grupării, Sorin Udrea, și a altor trei membri ai grupării. Alți patru au fost lăsați în libertate.
Directorul executiv adjunct al Direcției Generale a Finanțelor Publice Timiș (DGFP), Gabriela Ionescu și partenerul acesteia, Dinu Călin, au cerut, joi, judecătorilor Curții de Apel să fie lăsați în libertate. Avocații celor doi au făcut recurs, miercuri, la decizia magistraților Tribunalului Timiș.
Ştiri din Timiș
Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, invită publicul la spectacolul „Colind și bucurie”, programat pentru marți, 16 decembrie, de la ora 18, în sala festivă a instituției.
Eveniment
Un tânăr de 20 de ani a fost rănit și transportat la spital după ce mașina lui a lovit parapetul median pe DN 6, în apropiere de Timișoara. Poliția a deschis dosar penal.
Ştiri din Timiș
Primăria Comunei Dumbrăvița a anunțat programul și restricțiile de funcționare la finalul anului, cu impact atât asupra activității casieriei, cât și asupra compartimentelor de taxe, impozite și urbanism.
Capitală Culturală
Comunitatea italiană din Timișoara invită publicul la tradiționalul Concert de Crăciun, ediția 2025, programat pentru sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 20, în elegantul decor al Bisericii Millennium.
Ştiri din Timiș
Poliția Locală Moșnița Nouă avertizează cetățenii că noile reglementări privind articolele pirotehnice au intrat în vigoare încă din luna august și sunt considerabil mai stricte. Utilizarea, depozitarea și comercializarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice pot atrage amenzi consistente sau chiar pedepse cu închisoarea.
4
Ştiri din Timiș
Vineri, 5 decembrie, la Aula Magna a Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, au avut loc lansarea cărții „Iubirea” (ediția a II-a) și conferința „Între empatie și eutanasie” susținută de Părintele Octavian Blaga. Cu peste 20 de ani de experiență în consilierea spirituală a pacienților din spitale și azile din România și Canada, Părintele Blaga a oferit publicului o reflecție asupra iubirii divine, empatiei și conceptului de „moarte bună” din perspectiva teologică.
Ştiri din Timiș
Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi complet reconfigurat în următorii ani, după semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona A”. Documentul a fost parafat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Sânnicolau Mare, valoarea totală a investiției depășind 5,5 milioane de euro, dintre care 4,15 milioane reprezintă fonduri europene.
Eveniment
Un bărbat de 68 de ani din Hunedoara a fost reținut după ce și-ar fi agresat concubina de 43 de ani, lovind-o și împiedicând-o să părăsească locuința. El este cercetat acum pentru violență în familie și lipsire de libertate și a fost dus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva.