„Avem sticks-uri. În portbagaj sunt condimente de miel. Suntem OK. Petrecem Paştele aici. Punem condimentul pe sticks-uri şi avem şi mâncare", vorbeau doi tineri care au plecat vineri după-masă spre Deva şi au ajuns seara, după vreo patru ore şi ceva.
Accident mortal la ieșire din Recaș. Un bărbat a murit, sâmbătă seara, după ce a călcat prea tare pedala de accelerație, a pierdut controlul volanului într-o curbă și a ieșit de pe carosabil, rostogolindu-se de mai multe ori.
Trei sârbi au ajuns la spital, duminică noapte, după ce microbuzul în care se aflau s-a izbit de un cap de pod, în Recaș. Totul, spun polițiștii, după ce bărbatul care conducea a pierdut controlul mașinii din cauza oboselii.
Poliţiştii de frontieră timişeni le-au făcut sărbătorile mai frumoase micuţilor din cadrul Centrului de servicii specializate pentru copiii cu dizabilităţi Recaş. Moş Crăciun a venit cu daruri direct de la Poliţia de Frontieră.
O delegaţie din China, formată din reprezentanţi ai Provinciei Yunnan, se află în aceste zile în vizită la Timişoara. Chinezii s-au arătat interesaţi de vinul de Recaş, iar cu această ocazie a fost semnat şi un protocol de cooperare între Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură din Timişoara şi Departementul pentru Comerţ din Yunnan. Oaspeţii s-au întâlnit şi cu preşedintele CJT, Titu Bojin, care le-a prezentat mai multe proiecte de infrastructură care ar necesita finanţare.
Ştiri din Timiș
Potrivit Poliției Locale Timișoara, tot mai mulți cetățeni care folosesc autovehicule cu încărcare electrică au transmis, în ultima perioadă, sesizări telefonice pentru alți șoferi care opresc sau staționează pe locurile destinate încărcării electrice.
Sănătate
Medicii de la Compartimentul de Pneumologie Pediatrică al Clinicii Bega atrag atenția că temperaturile foarte ridicate din această perioadă pot agrava simptomele copiilor care suferă de astm bronșic, fibroză chistică sau alte boli respiratorii cronice. Căldura excesivă, deshidratarea și poluarea pot crește riscul apariției complicațiilor, iar părinții sunt sfătuiți să respecte tratamentul și să monitorizeze atent starea copiilor.
Utile
Luni, 3 august, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Cariere de Poveste
Francisca Hoca Virag a fost vreme de 31 de ani balerină la Opera Națională Română din Timișoara. Chiar dacă și-a pus poantele în cui, a continuat să fie activă și a înființat la Timișoara primul club sportiv de pole dance. Recent, a devenit campioană națională la această disciplină. De asemenea, este organizatoarea Check Art Festival, unde colaborează și cu fiica sa ca mim și cu fiul său ca statuie vivantă.
Azi în Timișoara
Luni, 3 august, continuă evenimentele cu ocazia celebrării Zilei Timișoarei.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 3 - 9 august 2026.