Drumul de la Timişoara la Moşniţa nu va mai avea tramvaie, dar va avea patru benzi. De altfel, mai multe drumuri aflate sub umbrela Consiliului Judeţean Timiş vor fi reabilitate în acest an, ori vor intra în reparații. În urma unui raport făcut de către reprezentanții administrației timișene în perioada sărbătorilor de Paşti, s-a ajuns la concluzia că, pentru drumurile judeţene, este disponibilă suma de 90 de milioane de lei pentru acest an, din bugetul CJ Timiş.
Un număr de 2.271 de elevi din opt şcoli din județul Timiş vor avea condiţii mai bune pentru a învăţa, de anul viitor. Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Vest a semnat, joi, la Consiliul Judeţean Timiş, primele contracte de finanţare, în cadrul celui de-al doilea apel de proiecte, cu finanţare europeană prin Programul Operaţional Regional (POR), pentru reabilitarea mai multor şcoli din judeţul Timiş. Valoarea totală alocată proiectului este de peste 4.330.000 de lei.
Maternităţile din Timişoara au nevoie de renovări. La Maternitatea Bega se vor schimba ferestrele şi se vor mai face şi alte lucrări, dar niciodată nu e destul. O nouă maternitate în Timişoara, deşi este în plan, nu va apărea însă prea curând, ci peste câţiva ani. Nici un spital regional nu se va ridica la Timişoara prea curând...
La începutul săptămânii viitoare, Primăria Timişoara va preda amplasamentul firmei constructoare care a câştigat licitaţia de reamenajare a centrului istoric. Lucrările vor începe în Piaţa Libertăţii şi Piaţa Sf. Gheorghe şi vor dura aproape doi ani.
Consiliul Local Timişoara a aprobat, marţi, un nou program de reabilitare a clădirilor istorice din oraş. Noua hotărâre adoptată prevede ca primăria să subvenţioneze 20 la sută din valoare lucrărilor de refacere a faţadelor şi acoperişurilor imobilelor istorice degradate, restul de 80 la sută din fonduri urmând să fie acordate proprietarilor – doar persoane fizice – sub formă de credit cu dobândă zero, rambursabil în 10 ani.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
21
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.