Prezent la Bucuresti la sfârsitul saptamânii trecute, primarul Francisc Boldea a purtat o serie de discutii cu reprezentantii Agentiei Nationale de Mediu, vis-a-vis de parcul care va fi amenajat în zona Splaiul Morilor.
Lucrările de reabilitare termică a imobilelor efectuate fără respectarea normelor tehnice pot afecta integritatea instalaţiilor de gaze naturale. Reprezentanţii companiei E.ON atrag atenţia că înainte de a demara reabilitarea termică a blocurilor trebuie obţinut un aviz special, în care sunt specificate condiţiile tehnice care trebuie respectate în privinţa amplasării instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale.
Prefectul judeţului Timiş, Mircea Băcală, a afirmat că Guvernul a dat o ordonanţă de urgenţă prin care a stabilit că nu va mai aloca bani pentru reabilitarea termică a blocurilor. În schimb, guvernanţii vor acorda o serie de facilităţi.
Timisoara: Încă cinci blocuri de locuinţe au fost reabilitate termic, lucrările fiind finalizate la finele acestei luni, ceea ce ridică numărul total al blocurilor din municipiu incluse în acest program şi finalizate la 23.
Se înmulţesc reclamaţiile la Prefectura Timiş privind reabilitarea termică a blocurilor din oraşul Timişoara. Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a anunţat că până azi, s-au primit, în total, trei reclamaţii de la tot atâtea asociaţii de proprietari care reclamă faptul că firmele care execută reabilitarea termică a blocurilor fac lucrări de mântuială sau chiar facturează lucrări pe care nu le-au executat.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case