Alte două blocuri din Timișoara, situate pe strada Dr. Ioan Mureșan, au fost reabilitate termic. Astfel, până acum, fost finalizată reabilitarea pentru 12 dintre cele 68 de blocuri cuprinse în proiectul finanțat din fonduri europene. Altele 22 sunt în execuție, 24 sunt în procedură de achiziție, iar pentru 10 încă se așteaptă revizuirea soluției tehnice.
Reabilitarea termică a blocurilor din Timișoara cu fonduri europene continuă și în anii ce urmează. Peste 100 de asociații de proprietari și-au depus dosarele la primărie, iar municipalitatea a reușit să le facă deja contractele. Șantierele vor începe, efectiv, în primăvara anului 2018, estimează primarul Nicolae Robu.
Reabilitarea termică a unui bloc din Timișoara tocmai a fost finalizată. Este al 30-lea bloc care se reabilitează în urbea de pe Bega, prin programul primăriei, prin fonduri europene. Investiţiile în eficientizare energetică, începute de Primăria Timișoara cu finanţare europeană, sunt destinate unui număr de 2.379 de apartamente, în 50 de blocuri.
Utile
Mai multe străzi din zona centrală a Timișoarei vor fi închise duminică, pe fondul desfășurării evenimentului sportiv Timotion 10. Mijloacele de transport în comun care trec prin centru vor avea traseele modificate.
Ştiri din Timiș
Un eveniment în premieră organizat de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT are loc joi și vineri. Este vorba despre unul dintre cele mai mari evenimente de afaceri din sistemul cameral românesc și european, cu participarea a șapte țări: Turcia, Germania, Italia, Polonia, Serbia, Bosnia și Herțegovina și România.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara își propune să „aducă Europa în școli, alături de consulatele din Timișoara”. Mai exact, acestea din urmă își vor trimite reprezentanți în unitățile de învățământ pentru a prezenta câteva informații despre țările pe care le reprezintă. Vizitele vor avea loc de-a lungul acestei luni.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara a continuat demersurile pentru regenerarea urbană a zonei Traian. S-au desfășurat noi consultări, iar în urma acestora au fost operate câteva modificări proiectului. Într-o ședință de îndată desfășurată joi, 9 mai, a fost aprobat și un proiect care să permită completarea documentației.
Eveniment
Bărbat prins de polițiști după ce a furat un laptop, un televizor și o boxă dintr-o locuință din Șag
Un bărbat suspectat că în luna ianuarie a pătruns într-o locuință din localitatea Șag, de unde a furat un laptop, un televizor și o boxă, a fost prins de oamenii legii.
Eveniment
Un bărbat de 38 de ani a fost reținut și arestat preventiv, după ce a furat mai multe lucruri dintr-un ONG din Timișoara. Mai mult decât atât, acesta a mai furat lucruri și dintr-o firmă, respectiv de pe un șantier.
Ştiri din Timiș
În 2028, Banatul ar putea deține titlul de regiune gastronomic europeană. Consiliul Județean Timiș și-a asumat rolul de lider de proiect, iar, joi, a anunțat începerea elaborării dosarului de candidatură.
Ştiri din Timiș
Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, arată din nou cu degetul înspre rivalii săi, consilierii județeni de la PSD.
1