tion.ro Web analytics

Marele derbi al finalului Campionatului Naţional de Rugby a arătat superioritatea clară a celor de la RCM Timişoara în faţa principalei contracandidate la titlu, CSM Baia Mare. Bănăţenii au învins şi au făcut-o cum nu se poate mai bine, cu bonus ofensiv: 26 - 6
Dacă în meciurile din campionatul regulat spectatorii celor de la RCM Timișoara aveau parte doar de scoruri fluviu, iată că în prima etapă a play-off-ului, pe teren propriu cu Farul Constanţa, fanii rugbiului au avut parte şi de spectacol. Scorul a fost la fel, unul categoric, 63 – 10, dar în teren chiar s-a jucat la ambele buturi.
Dacă ar fi existat puncte super-bonus la rugby, atunci RCM Timişoara ar fi fost super-deţinătoare de puncte în clasament. Pentru a treia oară consecutiv, echipa bănăţeană a reuşit un scor la o diferenţă mai mult decât mare. Sâmbătă, la Timişoara, adversarul a fost făcut tocăniţă, iar spectacolul a fost total: RCM - U Cluj: 79 – 5.
Rugbiştii de la RCM Timişoara vor termina sâmbătă sezonul regulat al campionatului cu un meci pe teren propriu. Publicul este invitat pe stadiunul din Ronaţ în număr cât mai mare pentru a avea parte de o nouă ploaie de eseuri, aşa cum ne-a obişnuit echipa în ultimele partidele. Spectacolul e garantat, cu atât mai mult cu cât Chester Williams promite să folosească prima garnitură de jucători.

Ştiri din Timiș

Aproape jumătate dintre elevii din Timiș nu au promovat simularea județeană la Bacalaureat. ISJ Timiș va lua măsuri
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.

Ştiri din Timiș

Sărbătoarea Fărșang aduce tradițiile bănățene în prim-plan la Dudeștii Vechi
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.

Ştiri din Timiș

Au început lucrările pe DJ 691, drumul care leagă Autostrada A1 de județul Arad
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.

Eveniment

UPDATE. Accident de muncă la Timișoara. Tânără de 25 de ani, transportată la spital după ce și-a prins brațul la presă
O tânără de 25 de ani a fost rănită la braț în timp ce lucra la o presă din cadrul firmei Continental din Timișoara. Ea a fost transportată de urgență la spital. Poliția a deschis un dosar penal. UPDATE. Femeia se află în operație 1

Ştiri din Timiș

Comerțul engros, povestea din spatele fiecărui produs pe care îl atingi
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul. 

Eveniment

VIDEO. Mașină în flăcări la Remetea Mare. Pompierii au intervenit rapid
Un autoturism a fost cuprins de flăcări, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric, marți dimineață, în Remetea Mare. Intervenția rapidă a pompierilor a prevenit producerea unor pagube mai mari. 2

Ştiri din Timiș

„Timi”. Primăria Timișoara își lansează asistent virtual cu inteligență artificială
Primăria Timișoara lansează „Timi”, un asistent digital cu inteligență artificială integrat în Contul Unic, care ajută cetățenii să găsească rapid informații, să facă programări și să trimită sesizări. Chatbotul funcționează 24/7, în orice limbă, folosind doar datele oficiale ale primăriei. 2

Ştiri din Timiș

Al treilea rănit în accidentul suporterilor greci din Timiș, transferat în Grecia. Medicii timișoreni: „A fost cel mai complex caz”
Cel de-al treilea pacient rănit în gravul accident rutier în care au fost implicați suporteri greci, produs pe un drum național din județul Timiș, a fost transferat miercuri din Timișoara. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost preluat de un avion medical și transportat în Grecia.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici