Președintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a anunțat că Iran nu va mai lansa atacuri sau rachete împotriva țărilor vecine, decât dacă acestea atacă primele. Liderul iranian și-a cerut scuze statelor din regiune afectate anterior și a făcut apel la cooperare pentru pace. În același timp, a respins cererea de capitulare necondiționată formulată de președintele american Donald Trump.
Două avioane F-16 au fost ridicate de la Baza 86 Fetești, în noaptea de 25 spre 26 decembrie, pentru a monitoriza spațiul aerian din nordul județului Tulcea, după atacuri cu drone rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Populația a fost avertizată prin RO-Alert, însă MApN a precizat că nu au existat pătrunderi neautorizate în spațiul aerian al României.

Ştiri din Timiș

FOTO. Conferința „Antreprenoriatul feminin – Consolidarea relațiilor internaționale” va avea loc la Timișoara
ADVERTORIAL. Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT), organizează conferința „Antreprenoriatul feminin – Consolidarea relațiilor internaționale”, un eveniment dedicat susținerii și dezvoltării mediului antreprenorial feminin, precum și promovării colaborărilor economice la nivel global.

Ştiri din Timiș

CJRAE Timiș organizează un cerc pedagogic interjudețean dedicat terapiei logopedice și integrării digitale
Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Timiș va organiza vineri, 15 mai, de la ora 11:00, Cercul Pedagogic Interjudețean al profesorilor logopezi, cu tema „Afectivitate și digital în terapia logopedică”.

Eveniment

Nu vă îngrijorați: este doar un exercițiu. Simulare de colet suspect, focuri de armă și restricții de trafic în centrul Lugojului
Lugojul găzduiește pe 5 mai un exercițiu al forțelor de ordine, în zona centrală, la Judecătoria de pe strada 20 Decembrie 1989, unde va fi simulată o intervenție în cazul descoperirii unui colet suspect. Activitatea va implica mai multe structuri de intervenție și va duce la restricții de trafic pentru scurt timp. 1

Ştiri din Timiș

Timișoara se transformă într-un traseu sportiv uriaș. Restricții de circulație pentru „Timotion 2026”
Timișoara va găzdui duminică, 10 mai, una dintre cele mai ample competiții sportive urbane ale anului, Timotion 2026, eveniment care va aduce importante restricții de trafic în mai multe zone ale orașului. 1

Ştiri din Timiș

Primăria Timișoara modernizează locurile de joacă. Primele lucrări au început în zona Aradului
Municipalitatea a demarat un amplu program de modernizare a locurilor de joacă din oraș, prin noul acord-cadru dedicat întreținerii spațiilor verzi și reamenajării zonelor destinate copiilor.

România

Copiii României, tot mai obosiți și tot mai conectați. Jumătate spun că ar vrea mai mult somn și timp în aer liber
Un nou studiu realizat de organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra modului în care își petrec copiii timpul în afara școlii. Astfel, se conturează o imagine a unei generații tot mai obosite, dar profund conectate la mediul digital.

Sănătate

Cum ne protejăm corect pielea atunci când ne expunem la soare în sezonul cald. Ce recomandă medicii
Odată cu creșterea temperaturilor și intensificarea radiațiilor solare specifice lunii mai, medicii de la Spitalul Militar „Dr. Victor Popescu” Timișoara atrag atenția asupra importanței protecției pielii împotriva efectelor negative ale expunerii la soare.

Ştiri din Timiș

UVT extinde oferta educațională pentru admiterea din 2026. Șase programe noi de licență și un masterat
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță extinderea ofertei educaționale pentru sesiunea de admitere 2026, prin introducerea a șase programe noi de licență și a unui program de masterat. Potrivit universității, patru dintre noile specializări sunt unice la nivel național.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici