Reîncepe lupta pentru şefia Regiei Autonome de Transport Timişoara, a cărei activitate a fost marcată în ultimii ani de numeroase scandaluri. După contestaţii vehemente şi o serie de procese, primarul a hotărât că trebuie un nou concurs pentru postul de director general al RATT. Ex-directorul Ioan Goia s-ar putea înscrie din nou.
În Timişoara vor fi puse în circulaţie, în curând, încă cinci tramvaie achiziţionate de primărie din Germania, de la Bremen. Garniturile au fost deja trimise spre România. Conform reprezentanţilor RATT, tramvaiele au fost achiziţionate la un preţ de 1.700 de euro bucata, dar transportul lor depăşeşte 100.000 de euro.
E oficial! Se scumpesc biletele şi abonamentele RATT, chiar din luna iulie. Consilierii locali din Timişoara au aprobat, în şedinţa de marţi, proiectul de hotărâre privind majorarea preţurilor la biletele şi abonamentele pentru transportul în comun.
A apăsat prea tare pedala de acceleraţie, iar tracţiunea spate i-a jucat feste unui şofer care a ajuns cu maşina pe terasamentul tramvaiului, după ce a lovit cu partea laterală un stâlp al RATT. A ajuns cu BMW-ul pe linia de tramvai

Mapamond

Lovitură dură pentru Trump. Democrații preiau controlul Congresului după alegerile de marți
Democrații au obținut o victorie majoră la alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, preluând controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și asupra Senatului. Rezultatul este o lovitură dură pentru Donald Trump, care va avea de înfruntat un Congres dominat de opoziție în ultimii doi ani ai mandatului său.

Ştiri din Timiș

Un copil din Timiș are nevoie de ajutor! Mihăiță s-a născut cu doar 600 de grame și luptă pentru o viață normală
Mobilizare pentru Mihăiță, un băiețel de un an și două luni care are nevoie de terapii de recuperare pentru a putea duce o viață cât mai aproape de normalitate. Născut prematur sever, cu doar 600 de grame și șanse minime de supraviețuire, micuțul face în prezent patru ședințe de fizioterapie pe zi. Costurile tratamentelor ajung la aproximativ 17.000 de lei lunar. Pentru a-l sprijini, pe Stadionul C.S.O. din Făget a fost organizat recent un turneu caritabil de fotbal.

Lugoj

Primarul Călin Dobra vrea să interzică grădinile private pe spațiile dintre blocurile din Lugoj
Spațiile dintre blocurile din Lugoj ar putea fi reorganizate, iar grădinile amenajate de locatari pe domeniul public nu vor mai fi acceptate de administrația locală. Primarul Călin Dobra a anunțat că dorește ca aceste suprafețe să fie transformate în spații verzi accesibile tuturor locuitorilor, dar și în parcări, acolo unde configurația terenului permite. 1

Eveniment

UPDATE. Accident cu patru mașini implicate în Complexul Studențesc din Timișoara. O femeie a ajuns la spital
Accident rutier în Complexul Studențesc din Timișoara. Patru autoturisme au fost implicate în coliziune, în condițiile în care semaforul funcționa pe galben intermitent. UPDATE. O femeie a fost rănită 1

Femei în funcții-cheie

Femei în funcții-cheie. Silvia Radoicovici: „Nu este o competiție între femei și bărbați”
Silvia Radoicovici este implicată de mai mulți ani în politică și administrație, după o perioadă în care a lucrat în antreprenoriat și apoi în educație. În 2024, numele ei s-a regăsit pe lista Alianței Timișoara Unită, din partea Partidului Mișcarea Populară (PMP) pentru Consiliul Local Timișoara. 1

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 4 noiembrie
Miercuri, 4 noiembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Ştiri din Timiș

Piaxo are planuri mărețe la Timișoara. Interviu cu CEO Ion Petic
Clarios, lider global în soluții avansate de stocare a energiei pentru sisteme de joasă tensiune, și Piaxo, companie românească de inginerie cu expertiză în domeniul automotive, își consolidează parteneriatul strategic în România pentru a susține inovația, colaborarea internațională și dezvoltarea soluțiilor de mobilitate ale viitorului. Prin acest parteneriat, echipele multidisciplinare de inginerie ale Piaxo din Timișoara lucrează alături de organizația tehnologică globală Clarios în proiecte complexe de dezvoltare, cele două companii păstrându-și independența și responsabilitățile distincte.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 4 noiembrie 2026, în Timișoara?
Miercuri, 4 noiembrie, puteți merge la teatru, balet, concerte, competiții și proiecții de film. Printre evenimentele zilei se numără și deschiderea Zilelor Culturii Sârbe.