Un turist polonez, care călătorea, duminică, cu un autocar în Hunedoara, cu alţi 18 pasageri, i-a atacat, din senin, pe cei trei şoferi ai autovehiculului cu un cuţit, după care a fugit şi s-a sinucis.
Potrivit secretarului de stat din Ministerul de Interne, Raed Arafat, 11 răniți din Ucraina au fost aduși în România pentru a fi tratați la spitalele Floreasca, Universitar, Bagdasar şi Marius Nasta. Toți pacienții sunt stabili.
Inconștiență maximă pentru un tânăr de 24 de ani din Drobeta Turnu Severin. El s-a urcat drogat la volan și a provocat un accident de circulație, pe Calea Aradului din Timișoara.
Accident grav de circulație, duminică dimineață, pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj. Trei persoane au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost lovită în plin de remorca unui autotren.
Violenţele continuă în capitala Ucrainei. Peste 5.000 de oameni se află, vineri, în Piaţa Independenţei. Deşi se vorbea despre încetarea conflictelor, în Kiev s-au tras din nou focuri de armă. Bilanţul victimelor a ajuns la 77 de morţi şi 577 de răniţi.
Utile
Vineri, 6 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un tânăr de 22 de ani a murit joi seara, între Jimbolia și Cărpiniș, după ce mopedul pe care se afla a fost lovit de un autoturism. Un alt bărbat a fost rănit, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
1
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.