Accident de circulație, joi dimineață, pe drumul care leagă localitățile timișene Vucova de Chevereșu Mare. Trei persoane au fost rănite, după ce mașina în care se aflau a fost lovită de un tren. Printre victime se află și o femeie gravidă.
Un grav accident de circulaţie a avut loc sâmbătă după-amiaza, în localitatea Albina, din judeţul Timiş, după ce şoferul unui Renault Clio a lovit un ciot aflat pe marginea drumului şi s-a răsturnat. Trei persoane aflate în maşină, printre care şi şoferul, au fost rănite şi transportate de urgenţă la spital.
Accident de circulație între localitățile Bencecu de Jos și Pișchia, joi după-amiază. Șase persoane au ajuns la spital după ce microbuzul în care se aflau s-a lovit violent de un pom de pe marginea drumului.
Accident de circulație, duminică, pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj. Trei persoane au fost rănite după ce mașinile în care erau s-au ciocnit. Accidentul s-a produs după ce unul dintre șoferi a derapat cu autoturismul și a ajuns pe contrasens.
Trei persoane – doi bărbaţi şi o femeie – au fost rănite, duminică dimineaţa, în localitatea Biled, după ce şoferul unui Peugeot nu s-a asigurat şi a fost lovit din plin de un Volkswagen.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
4
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
3
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
14
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
3