Un bărbat a împușcat cel puțin patru persoane, printre care și doi copii, și a rănit gravi alți doi minori, în apropiere de orașul american Atlanta, sâmbătă seara. Mai apoi atacatorul s-a sinucis.
Accident grav de circulație, joi seara, pe Calea Buziașului din Timișoara. Un autoturism s-a izbit violent de un autocamion, care era oprit pe marginea carosabilului. În urma impactului doi bărbați au fost răniți grav.
Doi pietoni de 19 și 83 de ani au fost răniți, marți, în urma unor accidente, marți, la Timișoara. În primul dintre cazuri tânărul a traversat strada neregulamentar, în timp ce bătrânul a fost lovit de mașină chiar pe trecerea de pietoni.
Inconștiență maximă pentru un tânăr de 26 de ani, în Timiș. El s-a urcat băut la volan și s-a dat cu mașina peste cap, pe drumul care leagă Timișoara de Lugoj. Trei persoane au fost rănite.
Un nou accident, sâmbătă seara, la Timișoara. Un șofer a ajuns la spital, după ce a încercat să întoarcă mașina pe care o conducea fără să se asigure. El a fost lovit de un alt autoturism, care circula pe același sens, iar șoferul acestuia a fugit de la locul accidentului.
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
4
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
3
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
14
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
3