Accident de circulație chiar în fața Spitalului Județean din Timișoara. O femeie a fost rănită după ce a fost lovită pe trecerea de pietoni de un autoturism.
Neatenția unui șofer de 36 de ani din Timișoara i-a pus viața în pericol unei bătrâne de 86 de ani. Bărbatul a lovit femeia cu mașina pe trecerea de pietoni în timp ce mergea cu spatele fără să fie atent.
Graba i-a adus mai mult rău decât bine unei femei de 45 de ani din Uliuc. Ea a fost rănită, la Timișoara, după ce a încercat să treacă strada prin loc nepermis și fără să se asigure.
O femeie a fost rănită, marți dimimneața, după ce mașina în care se afla ca pasager a fost impicată într-un accident rutier. În timp ce se deplasa pe ruta Hitiaș - Topolovățu Mare, șoferul a pierdut controlul asupra volanului și a ajuns înafara părții carosabile. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
Polițiștii timișeni au fost anunțați că un autoturism ar fi lovit o fetiță, marţi după-amiaza, în zona A.E.M. din Timișoara, iar şoferul a fugit mai apoi de la locul impactului.
Ştiri din Timiș
Poliția Locală Moșnița Nouă avertizează cetățenii că noile reglementări privind articolele pirotehnice au intrat în vigoare încă din luna august și sunt considerabil mai stricte. Utilizarea, depozitarea și comercializarea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice pot atrage amenzi consistente sau chiar pedepse cu închisoarea.
Ştiri din Timiș
Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi complet reconfigurat în următorii ani, după semnarea contractului de finanțare pentru proiectul „Reabilitare zonă centrală în orașul Sânnicolau Mare – Zona A”. Documentul a fost parafat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Primăria Sânnicolau Mare, valoarea totală a investiției depășind 5,5 milioane de euro, dintre care 4,15 milioane reprezintă fonduri europene.
Eveniment
Un bărbat de 68 de ani din Hunedoara a fost reținut după ce și-ar fi agresat concubina de 43 de ani, lovind-o și împiedicând-o să părăsească locuința. El este cercetat acum pentru violență în familie și lipsire de libertate și a fost dus la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Deva.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara anunță câștigarea unui nou proiect strategic. Finanțat prin Programul Interreg IPA România–Serbia, proiectul vizează modernizarea infrastructurii publice și reducerea consumului energetic în zona metropolitană Timișoara, cu un impact direct asupra comunei Dumbrăvița.
Utile
Sâmbătă, 6 decembrie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
România
Sfântul Nicolae, sărbătorit anual pe 6 decembrie, este una dintre cele mai îndrăgite și așteptate sărbători ale iernii în România. Cunoscut ca „Moș Nicolae”, el este protectorul copiilor, al marinarilor, al celor nevoiași și al celor aflați în primejdii. Figura sa blândă și darnică s-a împletit de-a lungul timpului cu obiceiuri populare străvechi, dând naștere unei sărbători pline de magie și semnificații.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la petreceri, proiecții și la evenimente dedicate spiritului sărbătorilor.
Ştiri din Timiș
Dacă vrei să înveți câțiva pași de dans chiar înainte de Revelion și, în același timp, să sprijini animalele aflate în dificultate, la FABER te așteaptă un curs special de DiscoFox.