Trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, s-au luat duminică la ceartă în zona Punctelor Cardinale. S-au ales cu o amendă din partea polițiștilor locali, care au intervenit pentru aplanarea conflictului, fiind ulterior predați celor de la Secția 1 Poliție pentru continuarea cercetărilor. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal
De patru ani, Primăria Timișoara încearcă să găsească o firmă interesată să realizeze două străzi în zona campusului Oituz, care să mai decongestioneze traficul la Punctele Cardinale. Nu a reușit pentru că nici o firmă nu a venit la precedentele licitații, dar nu se lasă. A scos la licitație pentru a treia oară în 2020 și a șasea oară din 2016 încoace acest proiect.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.
Capitală Culturală
FOTO. Beta 2026 a început la Timișoara, în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic
Cea de-a șasea ediție Beta – Bienala de Arhitectură din Timișoara a început vineri, 4 septembrie, și poate fi vizitată până spre finalul lunii viitoare. Sub tema „In Practice – as opposed to ‘in theory’”, bienala reunește peste 40 de proiecte realizate de participanți din 15 țări, prezentate în fosta clădire a Liceului „Ion Mincu” și în Parcul Botanic.
România
Comisia Europeană analizează noua lege privind integritatea și amendamentul care prevede încetarea de drept a mandatelor unor aleși locali aflați în situația prevăzută de actul normativ, inclusiv primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Bruxellesul va evalua legea atât din perspectiva cerințelor Mecanismului de Redresare și Reziliență, cât și a compatibilității cu dreptul Uniunii Europene, înainte de a trage concluziile privind cererea de plată prin care România solicită 770 de milioane de euro.
12
Eveniment
Un funcționar public din cadrul unui serviciu public comunitar local de evidență a persoanelor din Jimbolia este cercetat pentru luare de mită în formă continuată.
1
Ştiri din Timiș
Muzica, tradiția și bucatele pregătite după rețete de odinioară se întâlnesc, pe 8 septembrie, în satul Gladna Română, comuna Fârdea. Acolo, iubitorii de folclor și de bunătăți tradiționale sunt invitați la o nouă ediție a Festivalului Suciturilor.
Eveniment
Un tânăr de 18 ani din Timișoara a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru mai multe furturi de carburant și infracțiuni la regimul rutier.
Cinema
Filmul săptămânii: „Sacrificiul”, o comedie neagră despre ecoterorism, miliardari și sfârșitul lumii
Recomandarea de film din această săptămână este „Sacrificiul”, o comedie regizată de francezul Romain Gavras, care pune laolaltă o gală plină de vedete și miliardari, o militantă și o lume aflată în pragul unei posibile catastrofe.
Ştiri din Timiș
De luni, 7 septembrie, apar noi restricții de circulație în Timișoara. Strada Silistra va fi afectată până pe 17 octombrie, în timp ce pe Enric Baader traficul va fi oprit sâmbătă pentru montarea unei structuri de limitare a accesului.