Punctul de Trecere a Frontierei Foeni 2 – Jasa Tomic, situat la graniţa dintre România şi Serbia, va fi redeschis din nou începând de săptămâna viitoare, timp de şapte zile, la solicitarea autorităţilor locale.
Punctul de Trecere a Frontierei Foeni 2 – Jasa Tomic, situat la graniţa dintre România şi Serbia, va fi redeschis din nou, temporar, pentru trei zile, la sfârşitul acestei săptămânii, la solicitarea autorităţilor locale. Putem merge a sârbi doar cu paşaportul, dar vecinii noştri au în continuare nevoie şi de viză.
Timişenii vor putea ajunge în ţara vecină Serbia şi prin localitatea Foeni în acest weekend. Punctul de trecere a frontierei Foeni 2 – Jasa Tomic, situat la graniţa dintre România şi Serbia, va fi redeschis din nou temporar, timp de patru zile.
Nemţeanul care a fost prins de poliţiştii de
frontieră în timp ce încerca să
treacă ilegal în Serbia pentru a se face cioban
loveşte din nou. Omul a fost reţinut pentru a
doua oară în timp ce trecea ilegal frontiera cu
Serbia, de această dată în Cruceni.
Ştiri din Timiș
Reconstrucția Pasajului Slavici-Polonă intră într-o nouă etapă. De marți, 3 noiembrie, începe demolarea pasajului spre strada Wilhelm Tell, iar traficul va fi închis pe această porțiune și deviat pe drumul provizoriu și Centura Sud.
Eveniment
Polițiștii de frontieră din zona Deta au prins 11 cetățeni străini care au intrat ilegal în România dinspre Serbia. Aceștia au fost găsiți în apropierea localității Toager, în două grupuri, unul dintre ele fiind descoperit cu ajutorul unei drone.
Ştiri din Timiș
O femeie din Ucraina, refugiată în România în urmă cu doi ani din cauza războiului, a reușit să își construiască un nou început la Timișoara. Olena este mamă singură, își crește cei cinci copii, a învățat limba română și și-a deschis propriul atelier de croitorie. Munca sa a fost apreciată și de clienți, care i-au acordat o diplomă în cadrul Proiectului „Șoimii Croitoriei”.
Ştiri din Timiș
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, alături de alți reprezentanți ai administrației județene, s-a întâlnit joi, 29 octombrie, cu viceprimarul cu atribuții de primar al Timișoarei, Ruben Lațcău, și cu viceprimarul Paula Romocean, pentru a discuta despre proiectele de infrastructură din zona orașului. Printre propuneri se numără o nouă legătură rutieră cu pasaj suprateran peste Centura de Sud, în apropierea Drumului Boilor, prelungirea Bulevardului Sudului spre Giroc și găsirea unei soluții pentru parcarea de lângă Spitalul Județean.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara începe o nouă rundă de reabilitare energetică a blocurilor, cu bani europeni. Zece blocuri, cu peste 800 de apartamente, vor fi renovate prin Programul Regional Vest 2021-2027, iar pentru primul dintre ele, din zona Dacia, a fost deja semnat contractul de finanțare.
Ştiri din Timiș
Colterm se confruntă cu riscuri privind asigurarea gazului necesar producerii energiei termice, iar administratorul special al societății, Cristian Alexandru Amza, avertizează că, în lipsa unei intervenții a Guvernului, sistemele de termoficare din România ar putea ajunge să își oprească activitatea în ianuarie sau februarie. Avertismentul a fost făcut, joi, în ședința Colegiului Prefectural, desfășurată la Primăria Timișoara. Deocamdată, furnizarea căldurii este asigurată în oraș, cu excepția zonei Traian, unde sunt în desfășurare lucrări de reamenajare.
1
Mapamond
Ancheta privind moartea actriței și cântăreței americane Hayden Panettiere a fost încheiată, după ce autoritățile din Greenville, Carolina de Sud, au stabilit că decesul acesteia a fost accidental. Vedeta, cunoscută pentru rolurile din serialele „Heroes” și „Nashville”, a murit la vârsta de 36 de ani, în urma efectelor toxice ale unui amestec de substanțe, inclusiv fentanil, potrivit concluziilor medico-legale.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) îi va acorda miercuri, 4 noiembrie, titlul de Doctor Honoris Causa „In nomine libertatis” fostei președinte a Georgiei, Salomé Zourabichvili. Ceremonia va avea loc de la ora 18:00, în Aula Magna „Ioan Curea”, și va fi urmată de o discuție despre provocările cu care se confruntă democrațiile și apărarea valorilor europene.