Control la sânge, marți dimineață, la un depozit de carne din comuna Moșnița Nouă. Polițiștii împreună cu cei de la DSVSA i-au luat la puricat pe administratorii societății și au găsit mai bine de o tonă de carne depozitată în condiții improprii.
Autorităţile locale din Moşniţa Nouă sunt şocate după ce au descoperit, vineri, aruncate într-un canal de irigaţii, aproximativ 200 de kilograme de resturi de carne de pui. Şoferul trebuia să ducă aceste resturi la un adăpost de câini din Mehala. Nu a ajuns acolo şi, din proprie iniţiativă, le-a deversat în Moşniţa. Când a fost prins a şi exclamat – „Mi-am dat foc la valiză!”.
Ingrediente reţetă: 1 piept de pui, paprika, praf
de usturoi, o lingură ulei măsline, 1
lingură dijon muştar, 1 linguriţă sos
soya, legume (ceapă, morcovi, ardei gras, etc.), orez
Eveniment
Polițiștii au reținut un bărbat pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, după un scandal petrecut în trafic.
Ştiri din Timiș
Un nou spațiu dedicat copiilor victime ale abuzului fizic, sexual și emoțional a fost inaugurat la Timișoara de Asociația „Inima îți vorbește”. Casa InimiLor, un refugiu terapeutic creat din dorința de a oferi alinare și sprijin celor mai vulnerabili copii, va găzdui zeci de beneficiari care încearcă să-și reconstruiască viața după traume greu de imaginat.
1
Ştiri din Timiș
Dotări desprinse parcă din filmele SF pentru echipajele Serviciului de Ambulanță al Județului Timiș. Salvatorii au primit autospeciale de ultimă generație dotate cu roboți pentru resuscitare, conexiuni la satelit pentru transmisiuni live din timpul intervențiilor și dispozitive pentru dezinfectare cu ozon. Mașinile pot fi întâlnite deja în trafic.
Eveniment
Un bărbat de 52 de ani a fost reținut după ce a fost prins la volan fără permis, conducând un autoturism neînmatriculat și fără plăcuțe de înmatriculare. Polițiștii au constatat și că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volan.
2
Utile
Noi restricții de circulație vor fi instituite în Timișoara începând de săptămâna viitoare, pentru lucrări la rețelele de apă și canalizare și intervenții de întreținere rutieră. Traficul va fi afectat pe Calea Torontalului și în zona de sud a orașului, unde sunt programate închideri și devieri până în luna septembrie.
1
Utile
Sâmbătă, 6 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la mai multe petreceri și proiecții, la cursa bărcilor amuzante pe Bega sau la un festival la Muzeul Satului.