În lipsa unui PUG nou, la care se lucrează de peste 11 ani, Primăria Timișoara face o strategie de dezvoltare teritorială urbană pentru nordul orașului. Până va fi gata, timp de șase luni vor fi suspendate documentațiile de urbanism în „una dintre cele mai nedezvoltate zone”. Acolo s-ar putea amenaja cea mai mare zonă de agrement verde.
Noul Plan Urbanistic General al Timișoarei este în lucru de zece ani, iar orașul funcționează încă după un PUG vechi de 18 ani. Cel nou încă are nevoie de avize, după o serie de clarificări cerute de Ministerul Dezvoltării. Primăria așteaptă acum un aviz de la Consiliul Județean Timiș pentru a depune PUG-ul iar la minister.
Primăria Timișoara va elibera în curând certificate de urbanism pe baza vechiului PUG, prelungit oficial până în anul 2023. Nicolae Robu anunță că municipalitatea a câștigat acțiunea intentată în instanță de Prefectura Timiș, care reclama faptul că vechiul PUG a fost prelungit fără aviz de la MDRAP.
Mapamond
Un atac cu drone a lovit o rafinărie de lângă Moscova, provocând explozii și incendii. Rusia spune că a doborât numeroase drone și raportează răniți, în timp ce Kievul a transmis mesaje dure privind continuarea războiului.
România
Ciprian Ciucu a fost audiat la DNA ca suspect într-un dosar de luare de mită. Primarul Capitalei a declarat că este nevinovat și că va colabora cu anchetatorii.
Mapamond
Acordul semnat de SUA și Iran a permis reluarea traficului prin Strâmtoarea Ormuz și a dus la scăderea prețului petrolului, însă transportatorii avertizează că revenirea la normal va fi lentă. În același timp, noi atacuri israeliene în Liban și refuzul Israelului de a se retrage din sudul țării pun sub semnul întrebării eficiența armistițiului și perspectivele unei păci durabile în regiune.
Ştiri din Timiș
Muzica ajunge din nou în spitalele din Timișoara. După concertul susținut la Spitalul de Copii, muzicienii Filarmonicii „Banatul” vor cânta și pentru pacienții de la Spitalul „Victor Babeș” și Spitalul Municipal, într-un demers de sprijin emoțional prin artă.
Ştiri din Timiș
În multe companii apare veșnicul reflex clasic: când lucrurile nu merg bine, soluția pare să fie că trebuie mai mulți oameni. În realitate, de multe ori problema principală nu este lipsa resurselor, ci modul în care sunt organizate procesele interne. Diferența dintre haos și eficiență stă adesea în structură, nu în volumul de muncă.
Ştiri din Timiș
„COMUNA DUMBRĂVIȚA anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ” Modernizare drumuri de interes local prin asfaltare -LOT V si obtinere avize si acorduri numai dupa finalizarea procedurii de expropiere si obtinere de catre Comuna Dumbravita a imobilelor -terenuri cu destinatia de drum aflate in proprietate privata” propus a fi amplasat în comuna Dumbravita, str. Vasco Da Gamma, Univers, Victoriei, Cetinei, Arieseni, Sandorfalva (intrand), N. Labis+Teatrului, Teatrului, Margaritar, Cezar Petrescu, Ion Minulescu, I.L. Caragiale, Hans C. Andersen, Alexandru Macedon, Galileo Galilei, Tehnicii, Isaac Newton, Johannes Kepler, Fizicii, Sportivilor, Mozart, Beethoven,
Danaide, Ponor, CF-uri: 414920, 411361, 415516, 402528, 408332, 410807, 402000, 402455, 410306, 414600, 410631, 406676, 409614, 403838, 413478, 413778, 409629, 410803,402492, 406436, 408984, 402181, 410073, 415444, 415514, 415451, 415558, 412143,412139, 409691, 408121, 407521, 411267, 413351, 410616, 407468, 413490, 412229, 409902, 412089, 402304, jud. Timis.
România
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost chemat joi la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în calitate de suspect într-un dosar de luare de mită, au declarat pentru G4Media surse judiciare.
3