Preşedintele PSD Arad, Marius Lazăr, a declarat,
la lucrările Consiliului Judeţean Extraordinar,
că organizaţia pe care o conduce „avea de
depăşit trei complexe politice într-un
context administrativ şi politic local dominat de
PD-L” :
În urma acţiunii de amploare realizate miercuri
de cei 400 de oameni ai legii, pentru 11 membrii ai
grupării s-au emis mandate de arestare
preventivă, pentru 29 de zile. - Arme confiscate in urma
actiunii trupelor speciale
| Imagini cu retinerea interlopilor din
Timis
| Politistii cauta arme si droguri in
casele din Timis
| Imagini perchezitie 
Conducerea PD-L Timiş a fost schimbată!
Constantin Ostaficiuc a ieşit învingător
în lupta cu Dorel Borza, care a fost detronat de
democrat-liberalii de la centru. Biroul Permanent
Naţional al PD-L l-a schimbat luni din funcţie pe
Borza şi l-a nominalizat pe Ostaficiuc la
preşedinţia PD-L Timiş.
Minune sau nu, reprezentanţii PNL şi ai PSD, mai
mari sau mai mici recunosc lipsa preocupărilor de la
centru pentru infrastructura timişeană. Drumurile
Timişului nu sunt aşa cum ar trebui, a spus-o
Mircea Geoană, şeful „mare” de la
PSD, o recunosc şi noii parlamentari de Timiş ai
PNL.
România
USR nu va susține în Parlament un guvern monocolor PSD, a transmis joi președintele formațiunii, Dominic Fritz. Acesta afirmă că i-a propus lui Sorin Grindeanu, președintele PSD, susținerea unui guvern minoritar format din PNL, USR și UDMR, pe care îl consideră o soluție pentru depășirea actualei crize politice.
Ştiri din Timiș
Când realitatea cotidiană pare să fie tot mai influențată de inteligența artificială, iar originalitatea devine din ce în ce mai greu de depistat, tinerii din generația Z au ajuns la o concluzie: experiențele reale sunt mai importante decât online-ul.
Ştiri din Timiș
Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a dat startul înscrierilor pentru sesiunea de autorizare a artiștilor stradali, care va avea loc în perioada 9-10 iulie, în Sala Lira, de pe strada Miron Costin nr. 2.
Eveniment
Trei persoane au ajuns la spital după ce un șofer în vârstă de 65 de ani a pătruns cu mașina pe zona destinată pietonilor, în parcarea Shopping City Timișoara. Autoturismul s-a oprit ulterior într-unul dintre magazinele aflate la intrarea în centrul comercial.
2
Podcast
Despre cine poate apela la concordatul preventiv, care sunt avantajele acestuia și ce limite trebuie avute în vedere se va discuta în episodul 5 al podcastului „În Context cu Anca Pavel Bucșa”, care o are invitată pe Magda Budacă, avocat și practician în insolvență, astăzi, de la ora 18.
Ştiri din Timiș
Festivalul Înghețatei Bune revine la Timișoara cu cea de-a treia ediție și promite trei zile pline de veselie, muzică și activități pentru întreaga familie. Evenimentul caritabil se desfășoară în perioada 26-28 iunie la Muzeul Satului Bănățean și beneficiază de sprijinul Consiliului Județean Timiș.
Capitală Culturală
Fundația Art Encounters aduce în premieră la Timișoara lucrări ale artistului Pablo Picasso din colecția Musée Picasso, Antibes, într-o expoziție care inaugurează noul spațiu Art Encounters, în septembrie 2026.
Sănătate
Chiar dacă vacanțele sunt asociate cu relaxarea, specialiștii Spitalului CFR Timișoara atrag atenția că în sezonul estival pot apărea frecvent probleme de sănătate minore, dar neplăcute, care pot afecta planurile de călătorie. Din acest motiv, o trusă medicală pregătită din timp poate preveni disconfortul și poate reduce nevoia de a căuta rapid o farmacie în concediu.