Vicepreşedintele PSD Timişoara, Sorin Ionescu,
crede că şcolile din Timişoara sunt
aşezate haotic şi ar trebui să se
regândească acest aspect.
La scurt timp de la numirea lui Mircea Băcală
în funcţia de prefect, Cabinetul Boc va rezolva
şi problema primului dintre noii subprefecţi de
Timiş. În şedinţa de Guvern de
miercuri seara a fost discutată numirea lui Eugen
Dogariu în funcţia de subprefect de Timiş.
Consilierii judeţeni ai PSD vor susţine sumele
alocate de Consiliul Judeţean pentru stadion.
„Nu am putea fi împotriva unei asemenea
investiţii. Consilierii noştri au fost cei care
au propus acest proiect în 2005.
ARAD - Se pare că deputatul Ciprian Luca va fi
singurul candidat la preşedinţia
organizaţiei municipale a PSD Arad.
Ne-am întors în 2007 cu Parcul Copiilor!
Consilierii locali ai PSD vor iniţia un proiect de
hotărâre prin care propun reabilitarea
obiectivului cu bani de la bugetul local, în baza
vechiului proiect al primăriei, din 2007. Cel
contestat în instanţă de Prefectura
Timiş! Liberalii fac dezbatere pe tema Parcul
Copiilor.
Azi în Timișoara
Lansare de album, atelier de lumânări, concerte, proiecții de film sau expoziții - sunt câteva dintre evenimentele la care puteți lua parte vineri, 13 februarie.
Ştiri din Timiș
Un nou proiect cultural de anvergură prinde contur în județul Timiș. Muzeul Satului Bănățean Timișoara a încheiat un parteneriat cu Primăria Orașului Deta pentru amenajarea și dezvoltarea Muzeului Orașului Deta, un demers menit să valorifice patrimoniul local și să consolideze rețeaua muzeală din Banat.
România
„Înghețarea” pensiilor este ilegală. Indexarea valorii punctului de referință nu este un cadou de la guvern, nu e un gest de generozitate al politicienilor sau o „pomană” de la stat, ci este o obligație legală asumată, imperativă, fără echivoc și care nu poate ignorată.
România
Opționalul „Ora cu și pentru animale”, inițiat de CJ Ilfov, a fost aprobat la nivel național și va putea fi introdus în școli din toată țara. Cursul, destinat elevilor de gimnaziu, urmărește dezvoltarea empatiei și a responsabilității față de animale.
Ştiri din Timiș
Timișoara devine, în 18 februarie, capitala alpinismului românesc. Horia Colibășanu, singurul român care a urcat cei mai periculoși cinci munți ai lumii fără oxigen suplimentar și fără sprijinul șerpașilor, prezintă filmul documentar „Nanga Parbat 2025”, miercuri, de la ora 19.00, în Aula Magna a Universității de Vest. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Poetul Robert Șerban este succesorul regretatului critic literar Cornel Ungureanu în funcția de președinte al Uniunii Scriitorlor din România (USR), în urma voturilor acordate, astăzi, de colegii de breaslă. În proiectul său electoral, intitulat „Literatura, prezență vie în Banat”, Robert Șerban a pledat pentru întinerirea filialei prin cooptarea de noi scriitori, pentru o voce percutantă a scriitorimii și o mai mare implicare în comunitate, pentru „solidaritate, generozitate și bun-simț”.
Eveniment
O scenă de o violență extremă s-a petrecut într-o locuință din satul Lenauheim, unde o femeie a fost lovită în repetate rânduri cu un baros de către concubinul său. Victima a suferit răni grave, iar bărbatul este acum arestat preventiv pentru tentativă de omor.
Ştiri din Timiș
Aproape patru din zece mașini verificate anul trecut în trafic, la nivel național, aveau deficiențe tehnice majore sau periculoase. Datele făcute publice de Registrul Auto Român (RAR) arată o realitate îngrijorătoare, iar județul Timiș nu face excepție.
1