Cristian Diaconescu a luat decizia de a candida la şefia PSD în urma unor discuţii cu mai multe organizaţii PSD din întreaga ţară.
Senatorul PSD Miron Mitrea şi-a anunţat, vineri, oficial candidatura la preşedinţia partidului. Mitrea a precizat că şi-ar dori să-i aibă în echipă pe Adrian Severin, Marian Sârbu, Cristian Diaconescu, chiar şi pe Sorin Oprescu, el menţionând despre primarul Capitalei că acesta a făcut o declaraţie publică în care vorbea despre revenirea în partid.
Năstase: Există posibilitatea să candidez la şefia PSD, nu vreau să intrăm într-o competiţie externă
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase,a declarat luni că există posibilitatea de a candida la funcţia de preşedintele al partidului, a susţinut reintroducerea funcţiei de preşedinte executiv şi a adăugat că în 2010 va începe "cu adevărat" criza politică.
Deputaţii PSD şi PNL din Comisiile de buget au criticat proiectul bugetului de stat pe 2010, cerându-i explicaţii ministrului de Finanţe în privinţa creşterii cheltuielilor "neeconomicoase", PDL a considerat bugetul "echilibrat", vorbind de consecinţele negative ale creşterii punctului de pensie.
Eveniment
O scenă de o violență extremă s-a petrecut într-o locuință din satul Lenauheim, unde o femeie a fost lovită în repetate rânduri cu un baros de către concubinul său. Victima a suferit răni grave, iar bărbatul este acum arestat preventiv pentru tentativă de omor.
Ştiri din Timiș
Aproape patru din zece mașini verificate anul trecut în trafic, la nivel național, aveau deficiențe tehnice majore sau periculoase. Datele făcute publice de Registrul Auto Român (RAR) arată o realitate îngrijorătoare, iar județul Timiș nu face excepție.
Ştiri din Timiș
DRDP Timișoara a desființat două accese realizate ilegal din proprietăți private pe DN 59, între Timișoara–Șag și Șag–Pădureni. Racordurile nu aveau autorizații și puneau în pericol siguranța rutieră.
Ştiri din Timiș
Timișoara se pregătește pentru cea mai așteptată săptămână a pasionaților de tehnologie și inovație. ITFest Timișoara 2026, organizat de Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), își deschide oficial înscrierile. Evenimentul va avea loc în perioada 9-15 martie 2026, în mai multe locații din oraș.
Ştiri din Timiș
Irineu Darău a venit la Timișoara pentru discuții cu mediul de afaceri despre atragerea de investiții în industria de apărare și tehnologii dual-use, inclusiv prin programul european SAFE. Primăria vrea localizarea producției în oraș.
5
Ştiri din Timiș
Industria de retail din România a fost marcată, în 2025, de măsurile fiscale care au influențat comportamentul de consum la nivel național. Cu toate acestea, Iulius Town Timișoara a avut rezultate în creștere față de anul 2024. Conform reprezentanților companiei, ansamblul mixt din Piaţa Consiliul Europei a înregistrat o creștere a vânzărilor de 7%, având, în momentul de față, un grad de închiriere de 99%. Iulius Town este deţinut de companiile Iulius și Atterbury Europe și este una dintre cele mai mari dezvoltări comerciale din afara Capitalei, cu peste 108.000 mp de retail.
România
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a avizat forma finală a structurii anului școlar 2026-2027. Referitor la propunerea de a începe anul școlar cu o săptămână mai târziu, adică pe 15 septembrie 2026, ministerul clarifică faptul că această modificare ar fi adus la decalarea cu o săptămână a Evaluării Naționale, respectiv a Bacalaureatului.