Membrii Noua Dreaptă au protestat, sâmbătă, la Timişoara, împotriva intervenţiilor în România a Băncii Mondiale şi FMI. Naţionaliştii bănăţeni consideră că România a ajuns să fie condusă de cele două organisme internaţionale.
Alianţa Democraţilor şi Liberalilor Europeni din Parlamentul European (ALDE) a anunţat că nu va susţine Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA). Eurodeputatul liberal de Timiş, Cristian Buşoi, a precizat că acest acord, în actuala formulă, nu este deloc satisfăcător. La rândul lui, liderul grupului ALDE din Parlamentul European a afirmat că are „dubii serioase” în privinţa acestui acord.
Membrii filialei din Timişoara a organizaţiei Noua Dreaptă vor organiza, în acest week-end, un nou marş de protest, de această dată îndreptat în special împotriva intervenţiilor FMI şi Băncii Mondiale în România, dar şi împotriva clasei politice româneşti.
Un tanar a recurs, luni dupa-amiaza, la o forma de protest iesita din comun: s-a urcat pe o macara a santierului de la Teatrul National Bucuresti, iar la aparitia jurnalistilor s-a dezbracat in pielea goala, amenintand ca se arunca!
Aproximativ 500 de elevi de la 17 şcoli din Timiş au participat, miercuri, la Marşul Broscuţelor împotriva încălzirii globale. Elevii însoţiţi de profesori s-au adunat în faţa Primăriei Timişoara cu pancarte pe care erau scrise diferite mesaje şi au plecat într-un marş prin centrul oraşului pentru a-i atenţiona pe timişoreni de efectele încălzirii globale şi ce trebuie să facă pentru a combate acest lucru.
Utile
Joi, 26 martie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, 25 martie, documentația tehnico-economică pentru două proiecte de infrastructură rutieră care vizează modernizarea unor intersecții considerate problematice din punct de vedere al siguranței circulației.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de plen de miercuri, 25 martie, documentația tehnico-economică pentru realizarea unui drum de legătură între DN 69 și DJ 692, un proiect considerat important pentru fluidizarea traficului în zona de nord a Timișoarei.
Mapamond
Rămășițele celebrului muschetar d’Artagnan, cunoscut din romanele lui Alexandre Dumas, ar fi fost descoperite sub altarul unei biserici din orașul olandez Maastricht, la peste 350 de ani de la moartea sa. Descoperirea nu este încă confirmată oficial, dar cercetătorii spun că există indicii solide care susțin că scheletul îi aparține.
Mapamond
Conform HotNews.ro, o investigație BBC bazată pe mărturiile unor avertizori de integritate arată că Meta și TikTok au permis în mod conștient amplificarea conținutului toxic, deoarece acesta ține utilizatorii mai mult timp pe platforme. În acest context, Europa încearcă să reglementeze rețelele sociale, dar discuția se mută tot mai mult spre nevoia unor alternative digitale europene.
1
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că joi, 26 martie, se va întrerupe apa pe câteva străzi din Timișoara și în Măguri pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că joi, 26 martie, se va întrerupe apa în Giroc pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Azi în Timișoara
Joi, 26 martie, puteți participa la un eveniment interactiv despre cum să ne înțelegem mai bine mecanismele mentale, să mergeți la concerte, la teatru, la film sau la karaoke. Mai sunt și expoziții în oraș.