Aproximativ 50 de persoane s-au adunat, sâmbătă seara, în curtea bisericii reformate aflate în construcţie din cartierul Fabric din Timişoara, din zona Parcului Uzinei, pentru a protesta faţă de proiectul de regionalizare propus de Guvernul Ponta. Manifestaţia a fost organizată de Partidul Popular Maghiar din Transilvania.
Regionalizarea şi modul ciudat de gândire de către guvernanţi al acestui proces naşte pasiuni nebănuite. De curând, conducerea Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală – ANAF a anunţat că sediul noii structuri regionale a instituţiei va fi la Deva. Sindicatele din Finanţele judeţene nu par deloc de acord cu decizia.
Personalul nedidactic din Timiș, organizat sub forma Sindicatului Învățământului Preuniversitar Timiș, protestează față de salariile mici și condițiile proaste de muncă din sistemul de învățământ. În primă instanță sindicaliștii au adresat o scrisoare de protest Ministerului Educației, urmând să treacă la forme mai severe de protest, dacă cererilor lor nu li se va da curs.
O femeie în vârstă de 79 de ani a protestat, marţi, timp de câteva ore, în faţa Palatului Administrativ din Timişoara. Bătrâna înarmată cu o pancartă a declarat că a recurs la acest gest extrem deoarece banii de pensie nu îi ajung nici pentru mâncare şi nici pentru medicamente.
Câţiva zeci de sindicalişti Cartel Alfa au pichetat, joi după-amiaza, sediul Prefecturii Timiş, ei fiind nemulţumiţi de tergiversarea adoptării modificărilor Legii Dialogului Social.
Eveniment
Incendiu în Coșteiu de Sus. Pompierii intervin pe 30 hectare de pădure și pășune împădurită. Focul continuă la litiera de pădure.
Eveniment
Un accident în lanț a avut loc pe DJ 592, miercuri după-masă, între Moșnița Nouă și Chevereșu Mare, după ce un șofer a intrat cu mașina într-un autoturism care circula în fața sa, iar acesta a fost proiectat într-o altă mașină.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 25 martie, documentația tehnico-economică pentru modernizarea drumului județean DJ 592, pe tronsonul dintre Moșnița Nouă și viitoarea conexiune cu Autostrada A9, care vizează îmbunătățirea capacității de trafic și a siguranței rutiere în zonă.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a făcut un nou pas în realizarea primului adăpost pentru animale construit de instituție, după ce, miercuri, 25 martie, a fost aprobată documentația tehnică necesară pentru investiție. Este vorba despre aprobarea studiului de fezabilitate (SF), a indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru proiectul care va fi realizat în satul Grabaț, comuna Lenauheim.
Ştiri din Timiș
Horticultura ar urma să întrețină și în următorii patru ani spațiile verzi din zona centrală a Timișoarei. Primăria pregătește atribuirea directă a contractelor, care includ și toaletarea arborilor, cu acorduri-cadru de peste 26 de milioane de lei anual, fără TVA.
Eveniment
Doi bărbați din Lugoj, de 71 și 74 de ani, au fost prinși în flagrant la braconaj piscicol pe lacul Surduc, marți dimineață. Aceștia foloseau plase monofilament și aveau circa 10 kg de pește și icre. Polițiștii au deschis dosar penal și au confiscat bunurile.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri, 25 martie, documentația tehnico-economică pentru construirea unui nou pod peste râul Bega, la Remetea Mare, și a unui drum de legătură între DJ 609F și DN 6, proiect care vizează îmbunătățirea siguranței și fluidizării traficului în zonă.
Utile
Lucrările la trotuare din Timișoara se extind pe noi străzi: PORR Construct intervine pe strada Lacului și pe străzile Grădinii și Fructelor, cu restricții de trafic pietonal și rutier începând din 25 martie. Intervențiile vizează refacerea carosabilului și a trotuarelor.