Protest, joi, în centrul vechi al Timişoarei, în Piaţa Libertăţii, acolo unde autorităţile locale se pregătesc să îngroape fostele băi turceşti care au fost scoase la lumină odată cu începerea lucrărilor de reabilitare în zonă. Protestatarii cer ca vestigiile istorice să fie expuse liber şi încearcă să oprească acoperirea lor. Chiar şi cu forţa dacă va fi nevoie, spun unii dintre ei - ar putea să stea planton la ruine, în încercarea de a împiedica firma contractată să execute lucrările să îşi facă treaba!
Mai mulţi agenţi de pază şi de transport valori ai firmei Grup Est Security (GES) au declanşat un conflict deschis de muncă, la Timişoara. De două zile, aceştia se află în grevă, nemulţumiţi că nu îşi primesc salariile la timp. Mai grav este că protestatarii spun că îşi pun viaţa în pericol, deoarece maşinile blindate cu care ar trebui să transporte valori sunt stricate, iar ei sunt nevoiţi să încarce şi să transporte sume imense de bani în autoturisme nesecurizate, care, de asemenea, sunt defecte.
Primăria Timişoara merge înainte cu planul de a realiza o fântână muzicală cu jocuri de lumini colorate pe Bega. Fântâna-minune, estimată la 2 milioane de euro, ar urma să se facă la dorinţa expresă a primarului Nicolae Robu, fără ca ideea să fi fost măcar dezbătută public. Apar acum şi primii opozanţi. „Un asemenea proiect este kitsch, de prost gust, un proiect care nu reprezintă deloc statutul şi imaginea oraşului Timişoara”, consideră Institutul pentru Dezvoltare Locală.
Capitală Culturală
Teatrul Maghiar din Timișoara oferă un cadou publicului: spectacolul cu piesa „Pericles”, de William Shakespeare, va avea intrare liberă, de Ziua Mondială a Teatrului. Regizată de britanicul Philip Parr, producția timișoreană va participa în luna mai la prestigiosul Festival Internațional Shakespeare, la Craiova. Spectacolul a fost jucat și în Festivalul Național de Teatru, la București. Pericles e un spectacol ca un roman de aventuri. O poveste despre bunătatea care salvează lumea. Și pe noi de noi înșine. Totul e la vedere...
Eveniment
Accident între o autoutilitară și o căruță produs luni după-masă, pe DN 59B. Un bărbat de 54 de ani a fost rănit și transportat la spital cu elicopterul SMURD. În urma impactului, calul care tracta căruța a murit. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Ştiri din Timiș
Etapa demolărilor la Stadionul Dan Păltinișanu din Timișoara s-a încheiat, iar stadionul va intra curând în faza de construcție, după ce procedura de atribuire a contractului s-a finalizat fără contestații, a anunțat luni, 23 martie, președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis.
1
Eveniment
Polițiștii din Deta, Gătaia și Ciacova au desfășurat, în noaptea de 20 spre 21 martie, o razie majoră pentru siguranța oamenilor și protecția animalelor, în urma căreia au descoperit 43 de câini ținuți în condiții improprii. Mai mult, au prins un șofer băut și au dat 87 de amenzi în valoare de peste 71.000 de lei.
2
Ştiri din Timiș
Timișoara nu este doar un oraș. Este o poartă către istorie, artă și inovație. În 2023, a fost Capitală Europeană a Culturii, iar farmecul său rămâne intact. Pentru o vizită la Timișoara reușită, trebuie să știi exact unde să mergi.
Ştiri din Timiș
Aquatim continuă finalizarea contractelor din cadrul proiectului major de investiții finanțat din fonduri europene. Contractul CL24 – „Execuție rețele de apă și canalizare Făget, Colonia Fabricii, Tomești, Traian Vuia, Surducu Mic, Sudriaș” a fost finalizat cu succes în martie 2026, având o valoare de 22.106.593,90 lei (fără TVA).
Eveniment
Patru persoane au fost prinse în timp ce încercau să vândă produse suspecte de fals în două piețe din Timișoara, jandarmii ridicând peste 180 de obiecte contrafăcute.
1
Ştiri din Timiș
Simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat a început luni, 23 martie, cu proba la Limba și literatura română. În județul Timiș, aproape 3.000 de elevi au participat la testare, însă boicotul cadrelor didactice continuă. Nouă unități de învățământ din Timișoara nu au participat la simulare, fiind afectați aproape 1.000 de elevi.
2