Angajaţii din administraţia publică au
hotărât să pună piciorul în prag
şi să iasă luni în stradă, pentru
a protesta împotriva ordonanţei de
urgenţă care taie sporurile salariale. Profesorii
şi funcţionarii publici, dar şi alte
sindicate afiliate la CNS "Cartel Alfa", vor picheta luni
Prefectura Timiş, între orele 11 şi 13.
Ultimii sosiţi pe lista protestatarilor la adresa
Executivului sunt artiştii. Mai multe sindicate de
specialitate de la Operă, Teatru, Filarmonică sau
Şcoala Populară de Artă s-au adunat în
faţa Palatului Administrativ pentru a protesta
împotriva adoptării de către Guvern a unor
noi norme de salarizare a acestui sector.
|
La 19 ani de la lansarea Proclamaţiei de la
Timişoara, tinerii care fac parte din grupul
„Noii golani” nu au putut să afişeze
în centrul oraşului un banner mare cu mesajul
„Aplicaţi Punctul 8 pentru o clasă
politică curată”. Politehnica i-a refuzat,
iar pe clădirea Operei este interzisă
afişarea unor astfel de bannere.
Taximetriştii timişoreni sunt în continuare
nemulţumiţi de regulamentul propus de
primărie privind serviciul de taxi: nu acceptă
să fie obligaţi să-şi vopsească
integral maşinile în galben şi nici nu sunt
de acord ca la două sancţiuni
contravenţionale în decurs de şase luni
să nu li se mai prelungească autorizaţiile.
Nu mai puţin de 100 de mitinguri
anti-româneşti ale extremei drepte italiene vor
avea loc sâmbătă în peninsulă!
Partidul neofascist "Forza Nuova", afirmă
într-un comunicat de presă că vrea să
atragă astfel atenţia Guvernului Berlusconi
asupra cererilor sale.
anti-româneşti ale extremei drepte italiene vor
avea loc sâmbătă în peninsulă!
Partidul neofascist "Forza Nuova", afirmă
într-un comunicat de presă că vrea să
atragă astfel atenţia Guvernului Berlusconi
asupra cererilor sale.
Capitală Culturală
Casa Artelor din Timișoara va găzdui primele reprezentații ale unui spectacol care „invită publicul într-un univers în care granița dintre trecut și prezent se estompează, iar teme precum puterea, memoria și natura umană își dezvăluie, dincolo de timp și epocă, actualitatea surprinzătoare”.
România
Sorin Grindeanu spune că PSD nu va vota Cabinetul Mureșan și îi cere premierului desemnat să-și depună mandatul, acuzându-l că „pierde timpul” și nu prezintă un program de guvernare.
Turism
O zi de toamnă în mijlocul naturii, cu dulceață de prune, produse pregătite în gospodăriile din Banat, muzică pe vinil și foc de tabără. „Picnic în pustă” revine la Otelec, duminică, 27 septembrie, pentru cea de-a patra ediție, într-un eveniment dedicat gastronomiei, tradițiilor și vieții rurale din sud-vestul județului Timiș.
Ştiri din Timiș
Arena Eroii Timișoarei intră în linie dreaptă pentru inaugurarea programată în această iarnă. Pe șantierul din Calea Buziașului a început montarea gazonului, unul dintre ultimele lucrări înainte de finalizarea stadionului.
2
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, 23 septembrie, trei parteneriate cu comunele Peciu Nou, Dumbrăvița și Sânandrei pentru proiecte privind infrastructura școlară. Valoarea totală a celor trei investiții depășește 54 de milioane de lei, iar contribuția CJ Timiș este de 11,7 milioane de lei.
Eveniment
Accident cu o fetiță de 10 ani, pe Calea Circumvalațiunii. Copila se afla într-o mașină care s-a ciocnit cu un alt autoturism, iar în urma impactului a fost transportată la spital.
Ştiri din Timiș
PSD și PNL stabilesc calendarul pentru o eventuală învestire a Guvernului Mureșan, deși miniștrii nu au fost încă desemnați, iar social-democrații susțin în continuare că nu vor vota noul Executiv.