Sindicaliştii au anunţat, vineri dimineaţă, că în 27 octombrie, ziua în care va fi votată moţiunea de cenzură, cele cinci confederaţii sindicale vor scoate în stradă peste 80.000 de oameni şi au făcut apel la toţi cei nemulţumiţi de deciziile Guvernului să se alăture acţiunii de protest.
Protestele se ţin lanţ în Timişoara. În fiecare săptămână au loc manifestaţii în stradă, însă aceste acţiuni sunt din ce în ce mai lipsite de vlagă şi impact. Acesta a fost şi cazul protestului organizat miercuri de FSLI, Sindicatul Învăţământului Preuniversitar „P. P. Neveanu Timiş”, la care s-au adunat doar circa 30 de persoane.
Cadrele didactice din judeţul Timiş au decis să intre de luni în grevă japoneză, în semn de solidaritate cu Cristina Anghel, învăţătoarea din Caracal care se află de peste 60 de zile în greva foamei. Potrivit liderului sindicatului Spiru Haret, filiala Timiş, Virgil Popescu, până acum şapte unităţi de învăţământ din judeţ au demarat greva japoneză.
Ziua Armatei Române sub semnul protestelor la Timişoara. În timp ce Garnizoana Timişoara organiza manifestări pentru a sărbători Ziua Armatei, fostele cadre militare au ieşit în stradă, luni, fiind nemulţumite de faptul că guvernanţii le-au redus pensiile şi le-au catalogat ca fiind "nesimţite".
Militarii rezervişti şi în retragere vor protesta, luni, în faţa Prefecturii Judeţului Timiş, fiind nemulţumiţi de forma noii Legi a pensiilor, care prevede trecerea militarilor în sistemul public de pensii. Protestatarii fac parte din Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere (SCMDRR), Filiala Timişoara.
SUA și Danemarca au semnat un pact de securitate privind Groenlanda, care permite extinderea și modernizarea prezenței militare americane pe insulă și introduce restricții pentru investițiile din țări din afara NATO. Acordul reafirmă suveranitatea Danemarcei și dreptul groenlandezilor la autodeterminare.
Un pasager a fost rănit, marți seara, într-un accident produs pe bulevardul Take Ionescu din Timișoara. Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, rezultatele fiind negative. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Consiliul Local Timișoara s-a reunit marți, 22 septembrie, într-o ședință în care au fost supuse la vot mai multe proiecte privind patrimoniul municipiului, investițiile, transportul public și bugetul local.
1
Fostul polițist Stelian Paven a fost reținut din nou, fiind suspectat că s-a dat drept polițist în Timișoara și i-a cerut unei șoferițe 1.500 de lei pentru a nu-i reține permisul. El mai este cercetat în dosare similare din Arad și Bihor.
1
Lucrările din Piața Traian au ajuns la jumătatea celei de-a doua etape, iar Primăria Timișoara spune că șantierul are un avans față de graficul inițial. În lunile următoare, intervențiile se extind și în zona Sinagogii din Fabric.
2
Muzeul Apei din Timișoara găzduiește sâmbătă, 26 septembrie, Târgul Științescu & prietenii 2026. Evenimentul are loc între orele 11:00 și 15:00 și aduce activități de știință și tehnologie pentru copii, tineri și adulți. Accesul este gratuit.
Cea de-a patra ediție a Festivalului de film și cultură balcanică TAIFAS începe luni, 12 octombrie, la Cinema Timiș. Evenimentul de deschidere este spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, programat de la ora 19:30, o producție a Teatrului de Stat Constanța, regizată de Carmen-Lidia Vidu.
Un bărbat în vârstă de 59 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Recaș, după ce a fost depistat conducând un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.