Iulius Mall Timişoara a găzduit un eveniment educaţional, organizat cu scopul prevenirii consumului de droguri. „Seara Liceului Meu" urmăreşte promovarea alternativelor sănătoase de petrecere a timpului liber, prin implicarea elevilor de liceu în activităţi extraşcolare, precum competiţii de cultură generală, cunoştinţe cu tematica prevenirii consumului de droguri, concursuri artistice şi de creaţie.
Cele două camere ale Parlamentului s-au reunit, marţi, în plenul în cadrul căruia Guvernul îşi asumă răspunderea pe noul program politic conceput după ieşirea liberalilor de la guvernare.
Liceenii din Timiş au dat piept vineri cu ultima probă a simulării Bacalaureatului. Dacă cei de-a XI-a au scăpat de ultima probă, cei de-a XII-a au mai avut de dat examen şi astăzi. Nu toţi s-au prezentat însă la apel.
Guvernul Ponta III a făcut public noul program de guvernare. Potrivit documentului, noul Executiv vrea să reducă TVA şi CAS, să majoreze salariul minim pe economie şi prognozează o creştere economică de 3% pe următorii doi ani. Citeste intregul Programul de guvernare.
Aşa cum a cerut preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta va prezenta în faţa Parlamentului un nou program de guvernare. Sunt şi lucruri noi, dar în mare parte priorităţile sunt cele anunţate în 2012. Cu toate că cele două palate, Victoria şi Cotroceni, par să se înţeleagă, Ponta spune că între Executiv şi şeful statului „nu e deloc pace”.
Utile
Vineri, 6 februarie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.
Eveniment
Un tânăr de 22 de ani a murit joi seara, între Jimbolia și Cărpiniș, după ce mopedul pe care se afla a fost lovit de un autoturism. Un alt bărbat a fost rănit, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
Azi în Timișoara
Vineri puteți merge la mai multe spectacole și proiecții, dar și la petreceri.
România
Criză, recesiune, sărăcie? Doar pentru cei mulți. Pe plan global, investițiile imobiliare de lux sunt în creștere, proprietățile de milioane se vând bine, iar România se înscrie în această tendință. Fostul pavilion de vânătoare al lui Nicolae Ceaușescu, cunoscut astăzi sub numele de Hadar Chalet, una dintre cele mai discrete proprietăți de lux din România, a fost vândut după ce a atras interesul mai multor investitori.
1
Capitală Culturală
O figurina ecvestră, veche de peste 2.500 de ani, ajunge până la noi nu doar ca artefact, ci și ca simbol al forței, echilibrului și direcției. Piesa, datată în secolul al VI-lea înainte de Hristos, provine din Ciprul arhaic și impresionează prin precizia și armonia formelor.
Sănătate
Programul Național de Transplant de Țesut Osos a fost reluat, la începutul lunii februarie, în cadrul Spitalului Județean „Pius Brînzeu” Timișoara. Prima intervenție a avut loc în data de 4 februarie, fiind coordonată de prof. dr. Jenel Marian Pătrașcu și realizată în Clinica II Ortopedie-Traumatologie.
Ştiri din Timiș
Peste 8 kilometri din drumul județean DJ 684, pe tronsonul dintre Coșava, Tomești și Luncanii de Jos, vor fi modernizați, după ce Consiliul Județean Timiș a aprobat valoarea totală a investiției. Momentan, drumul este afectat de degradări ale carosabilului, marcajelor, semnalizării și infrastructurii pentru scurgerea apei.