ADVERTORIAL. De sărbători, colectarea deșeurilor se va face conform graficelor, fără modificări în program, iar cetățenii sunt rugați să scoată la limita de proprietate recipientele de colectare. Regulile de colectare separată a deșeurilor și programul de colectare pentru localitățile din Timiș sunt disponibile pe site.
Ca de obicei, în perioada sărbătorilor de iarnă, Primăria Municipiului Timișoara suspendă anumite servicii cu publicul pentru ca în cadrul departamentelor de specialitate să se poată desfășura activități specifice de final de an, precum arhivarea documentelor, întocmirea de rapoarte, inventarieri etc.
Cariere de Poveste
Silviu Predescu lucrează la Serviciul Criminalistic al Inspectoratului Județean de Poliție Timiș. 14 ani i-a petrecut pe teren investigând accidente, crime, violuri și tâlhării, iar alți trei făcând expertize. În clipa de față se ocupă de expertiza balistică. De asemenea, îi învață tainele criminalisticii pe studenții de la UVT și este doctorand al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Eveniment
Un șofer în vârstă de 19 ani a fost rănit și pasagera sa, în vârstă de 17 ani și-a pierdut viața într-un accident rutier ce a avut loc azi noapte la ora 1, în apropiere de Timișoara.
Utile
Luni, 13 mai, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații de drumuri și semnalizări rutiere.
Utile
Reprezentanții Aquatim transmit că în perioada 13 - 17 mai, se va întrerupe apa în Timișoara și în alte localități din județ pentru lucrări la rețeaua de distribuție.
Utile
Sunt programate întreruperi ale energiei electrice atât în Timișoara, cât și în localitățile din Timiș, în săptămâna 13 - 19 mai.
Azi în Timișoara
Luni, 13 mai, puteți merge la un recital de vioară, la un spectacol de teatru sau la o seară de karaoke pentru începători.
Ştiri din Timiș
În comuna arădeană Secusigiu, aflată foarte aproape de județul Timiș, ziua de sâmbătă, 11 mai 2024, a fost una specială.