Timișorenii sunt chemați să celebreze Ziua Națională a României în centrul orașului. Manifestările încep marți dimineață, cu depuneri de coroane, și se încheie seara, cu un concert Andra și cu un foc de artificii. Se deschide oficial și Târgul de Crăciun, iar din program lipsește anul acesta parada militară.
Săptămâna viitoare începe o nouă ediţie a Festivalului Baroc, festival menit să marcheze ziua de 18 octombrie 1716, când Prințul Eugeniu de Savoya şi-a făcut intrarea triumfală în Cetatea Timişoarei, eliberată de sub stăpânirea otomană. Timişorenii vor avea parte de concerte inedite - Jordi Savall şi Vincent Ségal, sunt invitaţi la Zilele muzicii pentru lăută şi chitară, scenete, sonete şi chiar un spectacol cu muzică şi flăcări la Bastion.
Pregătirile pentru JazzTM 2015 sunt în toi, iar peste doar opt zile Timișoara va găzdui cea de-a treia ediție a evenimentului. În orașul de pe Bega vor ajunge în premieră artiști cunoscuți pe plan internațional și timp de trei zile amatorii de jazz se vor putea bucura de concerte unul și unul. Aflați în continuare programul complet al festivalului.
Timişorenii sunt invitaţi să sărbătorească Ziua Naţională a României cu parade militare, spectacole de muzică populară, concerte şi focuri de artificii. Pe Bulevardul Revoluţiei va fi organizată o paradă militară în 1 Decembrie, iar în centrul oraşului se va dansa Hora Unirii şi vor cânta apoi Andi Band, Desant şi Proconsul. Tot luni se va deschide şi Târgul de Crăciun. Vedeţi în continuare programul complet al manifestărilor organizate de Ziua Naţională la Timişoara.
Melomanii vor avea parte de trei zile de jazz şi vor putea asculta artişti de renume mondial, în această vară, în centrul Timişoarei. Al Jarreau, The Cat Empire, Anoushka Shankar, Terri Lyne Carrington şi Lizz Wright, Neil Cowley Trio, Andreya Triana, Teo Milea, JazzyBIT şi Blazzaj vor urca pe scena Festivalului Jazz TM în perioada 9-11 iulie 2014, în Piaţa Victoriei. A fost anunţat programul complet al festivalului şi s-au pus deja în vânzare biletele pentru marele eveniment.
Ştiri din Timiș
Reprezentanții Primăriei Timișoara anunță că șantierul Căii Stan Vidrighin intră în ultima etapă. Ar mai fi de plantat aproape 1.000 de arbori și de realizat lucrările la iluminatul public, trotuare, piste și ultimul strat de asfalt. Termenul de finalizare este 30 septembrie.
Capitală Culturală
Chiar dacă angajații Muzeului Național al Banatului nu sunt de acord cu organizarea Nopții Muzeelor, în semn de protest față de stagnarea salariilor, evenimentul va avea totuși loc.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara anunță continuarea programului „Curățenie până la bordură” și în luna mai. Astfel, graficele primăriei includ zeci de străzi din mai toate zonele orașului.
Ştiri din Timiș
La câteva zile după ce Consiliul Județean Timiș a anunțat că vrea să obțină pentru Banat titlul de regiune gastronomică în 2028, Corina Macri, în numele HORETIM, patronatul de hoteluri și restaurante, a reacționat dur.
1
Ştiri din Timiș
Antonia Ioana Balcu, elevă la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara, este unul din cei patru elevi români care vor reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului, care va avea loc în Beijing la începutul lunii august 2024. Tânăra a primit vestea după ce a obținut un scor mare la faza națională a concursului.
Eveniment
Un bărbat de 58 de ani a fost rănit și a ajuns la spital după ce a fost acroșat de o autoutilitară, în Calea Buziașului din Timișoara.
Cinema
Între zilele de 14 şi 25 mai 2024 are loc ediția cu numărul 77 a Festivalului de Film de la Cannes. Juriul competiției principale este prezidat de regizoarea şi actriţa americană Greta Gerwig, iar ceremoniile de deschidere şi de închidere vor fi găzduite de actriţa franceză Camille Cottin, scie Agerpres.
Capitală Culturală
Clarinet Camerata of Romania va susține un concert miercuri, 15 mai, într-un loc inedit. Este vorba despre Tramvaiul Platformă din Piața Unirii.