Profesorii şi angajaţii de la Colegiul Tehnic „Henri Coandă” din Timişoara nu sunt de acord cu fuziunea dintre liceul la care lucrează și Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida”. Din acest motiv, cadrele didactice de la Colegiul „Henri Coandă” au protestat, vineri dimineața, în fața sediului Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş
În total 49 de elevi şi 48 de profesori din Timiş vor fi premiaţi de consiliul judeţean. Premiile Pro Juventute au ca scop recunoaşterea rezultatelor deosebite în diferite domenii de învăţământ.
Peste 7.000 de cadre didactice şi personal auxiliar din învăţământul din Timiş beneficiază de câte 700 de lei pentru formare profesională. Banii sunt veniţi direct de la Ministerul Educaţiei, prin intermediul fondurilor europene.
Prin intermediul unui proiect finanţat din bani europeni, un număr de 20 de studenţi şi cinci cadre universitare de la Universitatea Politehnica Timișoara vor beneficia de pregătire pentru a se familiariza şi a putea lucra cu celebrul laser de la Măgurele.
”Suntem învățătorii acestui brav popor”: așa începe imnul Asociației Învățătorilor bănățeni și dascălii îl cântă cu o convingere care-l eliberează pe Domnul Trandafir din condiția de personaj literar. Asociația Învățătorilor Bănățeni celebrează 90 de ani. Evenimentul ce se va desfășura sâmbătă, 4 octombrie 2014, în sala de spectacole a Colegiului „Ion Vidu”, îi sărbătorește, simbolic, pe toți dascălii care, vreme de aproape un veac, le-au descifrat alfabetul înțelegerii lumii tuturor generațiilor de școlari ce au deschis abecedarul pe o bancă de școală oriunde în Banat.
Eveniment
Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 13:30, pe splaiul Tudor Vladimirescu, în zona fostei Fabrici de Țigări din Timișoara. Două autoturisme s-au ciocnit, iar în urma impactului o femeie de 44 de ani a fost rănită. Polițiștii au deschis dosar penal.
Eveniment
Opt mașini au fost implicate astăzi într-un accident pe autostrada A1, pe sensul Timișoara -Lugoj, în jurul prânzului. Nu sunt victime, însă traficul a fost blocat pe câțiva kilometri.
1
Eveniment
Un grav accident de muncă a avut loc sâmbătă, 20 decembrie, în localitatea Jebel, unde doi muncitori au căzut de pe o schelă în timpul unor lucrări de reparații. Incidentul s-a soldat cu moartea unui bărbat și rănirea gravă a altuia. UPDATE. Cei doi muncitori lucrau la negru
Eveniment
Sâmbătă a avut loc un accident rutier în Săcălaz.
Eveniment
Un accident cu trei victime a avut loc vineri în localitatea Beregsău Mare.
Ştiri din Timiș
Pe 20 decembrie 1989, Timișoara devenea primul oraș liber de comunism din România. La 36 de ani de atunci, momentul a fost comemorat în Piața Victoriei, la ora 12, prin sunet de sirenă, în memoria celor care au avut curajul să iasă în stradă pentru libertate, în ciuda represiunii violente a regimului.
Turism
Unde mergem la drumeție? Opt trasee spectaculoase din Banatul Montan, ideale pentru această perioadă
Dacă vrei să te bucuri de natură și aer curat în această perioadă, comunitatea Banatul Montan prezintă numeroase trasee de drumeție, potrivite pentru toate nivelurile de dificultate.
Capitală Culturală
Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours, invită timișorenii la un tur pietonal special de iarnă, intitulat „Obiceiuri de iarnă din Banat”, programat duminică, 21 decembrie, între orele 17 și 19. Punctul de întâlnire este Bastionul Theresia, iar participarea este gratuită, fără a fi necesară o rezervare prealabilă.