Gheorghe Ciuhandu a fost demis, vineri, din funcţia de preşedinte al PNŢCD Timiş de gruparea condusă de Marian Miluţ. De asemenea, în cadrul şedinţei Biroului Naţional de Conducere, s-a hotărât şi numirea lui Angel Păcurar în funcţia de preşedinte, în locul primarului Timişoarei.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a hotărât neînceperea urmării penale în cazul edilului-şef al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, şi a secretarului primăriei, Ioan Cojocari, după ce Pompiliu Alămorean, primul primar al Timişoarei libere, i-a acuzat că fi declarat în fals că nu au avut legături cu fostele structuri comuniste.
Acesta este răspunsul secretarului Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, pentru angajaţii instituţiei care refuză amprentarea digitală, noul sistem electronic de pontaj. Funcţionarii publici sunt ameninţaţi cu sancţiuni disciplinare. Potrivit liderului de sindicat al municipalităţii, Tiberiu Negrei, 62 de persoane nu sunt de acord cu noua metodă de pontaj.
Consiliul Local Timişoara s-a întrunit, marţi, într-o nouă şedinţă ordinară. Aleşii au aprobat o nouă hotărâre privind stabilirea impozitelor şi a taxelor locale în Timişoara, pentru anul 2010. Şeful Direcţiei Fiscale preconizează un buget de austeritate pentru anul viitor.
Mai mulţi angajaţi ai Primăriei Timişoara s-au declarat îngrijoraţi de faptul că vor fi amprentaţi şi unii chiar contestă legalitatea introducerii aparatelor de pontaj pe bază de amprentă digitală. Primarul spune că vrea astfel să aibă un control în ceea ce priveşte programul funcţionarilor publici. Unii consilieri locali habar nu au că au aprobat un astfel de sistem.
Eveniment
Un accident rutier în care au fost implicate 11 autoturisme s-a produs vineri pe DN 12, în județul Olt, pe sensul Pitești–Slatina. A fost activat Planul Roșu de Intervenție, 27 de persoane fiind evaluate medical. O persoană a fost transportată la spital, iar situația rămâne în dinamică.
Ştiri din Timiș
Societatea Drumuri Municipale a lansat pe 24 decembrie o nouă licitație pentru reparația trotuarelor din Timișoara, după două încercări eșuate. Contractul, estimat la până la 6 milioane de lei cu TVA, este pe șase luni, iar ofertele sunt așteptate până pe 29 ianuarie.
1
Ştiri din Timiș
După demolarea terasei ridicate ilegal de Restaurantul Dinar, Primăria Timișoara a refăcut trotuarul ocupat ani la rând pe domeniul public. La trei luni de la intervenție, zona este din nou accesibilă pietonilor, care nu mai sunt nevoiți să circule pe carosabil.
15
Mapamond
Google testează o nouă funcție care le va permite utilizatorilor să își schimbe adresa de Gmail, păstrând în același timp toate datele și serviciile asociate contului. Informația apare pe pagina de suport a companiei.
1
Lugoj
Primăria Lugoj lansează o licitație de aproape 4 milioane de euro pentru construirea unui parc fotovoltaic de 3,7 MW pe strada Timișorii. Investiția, finanțată de Ministerul Energiei, ar urma să reducă facturile municipalității cu circa 800.000 de euro anual.
România
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, urmează aproape o lună cu temperaturi sub valorile obișnuite pentru această perioadă și cu episoade repetate de precipitații în cea mai mare parte a țării. Meteorologii anunță că răcirea vremii va persista până spre sfârșitul lunii ianuarie, iar la începutul anului 2026 vom avea parte de cantități semnificative de precipitații.
1
Economic
Românii care dețin sau intenționează să cumpere autoturisme hibride vor plăti impozite mult mai mari începând cu 1 ianuarie 2026, ca urmare a unor modificări legislative recente.
1
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Father Mother Sister Brother”, un film de tip antologie semnat de Jim Jarmusch, care spune trei povești plasate în colțuri diferite ale lumii și explorează relațiile complicate dintre părinți și copiii lor ajunși la maturitate.